Conecteaza-te pe Twitter

La Sulina s-a deschis programul „ARC” pentru copiii ți tinerii români de pretutindeni

Marţi, 30 iunie 2015, în cadrul Centrului de agrement de la Sulina, a avut loc deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediţii consecutive a Programului de tabere “ARC”, finanţat şi organizat de către Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului.

Untitled-2

„Taberele ARC reprezintă un loc de întâlnire pentru copiii și tinerii români de pretutindeni, veniți aici din toate colțurile lumii: din comunitățile tradiționale situate în jurul granițelor, vetre istorice ale poporului nostru, și din comunitățile create prin mobilitate. Ei vin pentru a vedea România, pentru a vorbi limba română cu alți români, pentru a lega prietenii și pentru a simți în același spirit dragostea față de tot ce este românesc”, se precizează în mesajul transmis de către ministrul delegat participanţilor la tabăra ARC din acest an.

La evenimentul de deschidere al Programului de Tabere “ARC” au fost prezenţi ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabó şi alţi reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, reprezentanţi ai conducerii DPRRP-MAE, ai administraţiei prezidenţiale, ai Institutului Cultural Român şi autorităţilor locale, alături de cei peste 200 de copii şi tineri etnici români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia şi Ungaria, care participă la activităţile taberei începând de luni, 29 iunie.

Taberele “ARC” se desfăşoară în perioada 29 iunie – 3 august 2015, la Centrul de agrement de la Sulina şi în Tabăra „Luminiţa” de la Eforie Nord.

Obiectivul programului îl reprezintă conştientizarea apartenenţei la identitatea culturală română şi aprofundarea cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească. În cadrul celor şase ediţii anterioare, peste 10,000 de copii şi tineri etnici români de pretutindeni au beneficiat de acest program. Participanţii sunt selectaţi prin intermediul misiunilor diplomatice ale României şi cu sprijinul asociaţiilor româneşti din afara graniţelor, în baza îndeplinirii condiţiei obligatorii de asumare a identităţii culturale române.

Anul acesta, la Programul de tabere “ARC” participă aproximativ 2,000 de copii şi tineri, etnici români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, respectiv Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, Ucraina (regiunile Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia), Ungaria, Serbia (Voivodina şi Valea Timocului), Bulgaria, Albania, Republica Macedonia, precum şi din Italia, Spania, Grecia, Statele Unite ale Americii, Canada sau din Orientul Mijlociu şi Africa.

În cadrul activităţilor educative şi recreative pe care le propune Programul “ARC”, au fost invitaţi profesori universitari, jurnalişti şi alte presonalități care vor susţine prelegeri cu teme de interes precum: limbă, istorie, cultură şi civilizaţie română, ştiinţe ale comunicării, sport, etc.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.