Conecteaza-te pe Twitter

Justiţia – victimă sigură în mâinile lui PSDragnea

Programul de Guvernare PSDragnea are un singur obiectiv: schimbarea legilor Justiţiei în funcţie de interesele liderilor d’ALDE –PSD.

Fie că vorbim de faimoasa Ordonanţă 13 ori de modificările operate la nivel parlamentar asupra Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, de recenta OUG 92/2018 sau de procedurile de schimbare a Procurorului General sau a Procurorului şef al DNA, toate aceste acţiuni plasează România în cercul restrâns al Statelor Membre care provoacă îngrijorarea liderilor europeni.

Pe cale de consecinţă, decizia Parlamentului European de a iniţia şi de a vota o moţiune privind respectarea statului de drept îndreptată împotriva României devine pe deplin întemeiată şi justificată. În ciuda discursului exemplar al Preşedintelui Klaus Iohannis, un eventual vot de blam dat României în cadrul plenarei Parlamentului European din 14 noiembrie ar consemna primul incident, de o astfel de magnitudine, la adresa unui Stat Membru, cu atât mai mult cu cât acesta urmează a fi în prim – planul decizional european. 

Stimaţi colegi. În aproximativ două luni, ţara noastră va prelua Preşedinţia rotativă a Consiliului, fapt ce conferă României privilegiul de a impune pe agenda publică europeană teme de interes precum aderarea la Spaţiul Schengen. Din nefericire, persoanele obediente şi fidele Preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, ignoră avertismentele venite din partea liderilor europeni sau din partea înalţilor oficiali precum Corina Creţu sau Frans Timmermans.

Singurele acţiuni palpabile ale Ministrului Justiţiei, Tudorel Toader sunt cele îndreptate împotriva actului de justiţie şi nicidecum spre îndreptarea punctelor slabe şi îmbunătăţirea imaginii României în faţa partenerilor europeni.

În faţa acestui afront, Partidului Național Liberal nu va înceta să fie garantul respectării statului de drept. Partidului Național Liberal nu va înceta să îşi sporească eforturile îndreptate spre schimbarea acestui Guvern ineficient şi incapabil să răspundă nevoilor cetăţenilor, a economiei şi a cerinţelor ce derivă din statutul de Stat Membru al Uniunii Europene. Vă mulțumesc .

Deputat PNL Vasile GUDU/Declaratie politica

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.