Conecteaza-te pe Twitter

Întrevedere cu delegaţia condusă de Shen Yueyue, Președintele Federației Femeilor din întreaga Chină

Vicepreședintele Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze și Președintele Federației Femeilor din întreaga Chină, Shen Yueyue, desfășoară o vizită de lucru în România, prilej de consolidare a agendei bilaterale, a realizării de schimburi de experiență la nivel guvernamental și parlamentar, dovadă a dorinței reciproce a României și R.P. Chineze de menținere a unei relații  dinamice.

“Am avut onoarea de a face parte din grupul femeilor social democrate condus de doamna Viorica Dăncilă la întrevederea cu delegaţia condusă de Shen Yueyue, vicepreşedinte al Comitetului Permanent al Congresului Naţional al Poporului Chinez şi preşedinte al Federaţiei Femeilor din Întreaga Chină, care a efectuat o vizită în România.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat dorința țării noastre de intensificare a relațiilor economice și comerciale, având ca obiectiv echilibrarea balanței comerciale prin sporirea exporturilor românești către China și a  exprimat interesul României pentru atragerea de investiții din China prezentatând modificările legislative în domeniul parteneriatului public-privat, care urmăresc crearea unui mediu investițional mai atractiv. Deasemenea, a subliniat interesul de a dezvolta cooperarea româno-chineză în domeniul energetic și al infrastructurii de transport.

A fost un bun prilej pentru mine de a vorbi despre relația de cooperare care a început în anul 1995 între județul Tulcea (Consiliul Județean) și  Municipalitatea din Suzhou pe parcursul căreia s-au desfășurat acțiuni comune în domeniul sănătății, în cel economico-social, cultural, turistic. De altfel,  medicii din cadrul Spitalului Municipal Suzhou, în parteneriat cu specialiști tulceni, s-au implicat, de-a lungul anilor, într-o serie de schimburi de experiență și campanii umanitare cu precădere în domeniul medicinii tradiționale chineze.

Am reiterat faptul că protocolul de colaborare și înfrățire dintre Consiliul Județean Tulcea și Spitalul Municipal Suzhou a fost semnat, prima dată, în septembrie 2012 și mi-am exprimat speranța că vom reuși să dezvoltăm și pe viitor proiecte complexe, de bun augur, menite a pune în valoare acest parteneriat extrem de important atât pentru partea română, cât și pentru partea chineză.

Diplomaţia parlamentară şi dialogul permanent, bine fundamentat,  joacă un rol important în promovarea cooperării între state, inclusiv în contextul formatelor multilaterale, fiind un vector al facilitării schimbului de idei şi al contactelor interumane – coloana vertebrală a sistemului actual al lumii globalizate. Cooperarea economică reprezintă o dimensiune fundamentală a relației noastre bilaterale”a declarat deputatul social democrat Mirela Furtună, secretar al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, vicepreședinte al Partidului Social Democrat.

 

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.