Impozit de 500% pentru casa familiei devenită „monument istoric” fără acordul prealabil al proprietarilor
*doar pentru un deviz de autorizare ar trebui să plătim 20 de mii de euro*a fost inclusă pe lista clădirilor „monument istoric” fără acordul nostru, un abuz de facto*casa, de peste 200 de ani, este moștenire de familie*Primăria Tulcea ne-a spus că dacă nu ne permitem…să vindem *noi nu dorim să vindem, aici este istoria familiei noastre(dr. Nicolae Georgescu Tulcea)
Tulcea era deja la mijlocul anilor 1800-1850 un port important la Dunăre, un oraș cosmopolit în care trăiau toate neamurile cu înțelepciunea, buna-cuviință și respectul reciproc al tuturor celor care-și găsiseră un rost în frumosul oraș de provincie. Armatori, negustori, meșteșugari, marinari, crescători de animale și zarzavagii, tulcenii au început să-și construiască locuințe cu etaj pentru locuit și prăvălii la parter, în funție de posibilitățile materiale și de statutul social.
Unele imobile au scris capitole importante în istoria orașului și au fost catalogate (în timp) ca fiind „monumente istorice” iar proprietarii au fost obligați să respecte rigorile legii și, mai nou, să plătească impozit pe clădire de 500% dacă fațada este afectată și nu corespunde legislației în vigoare.
Este și cazul casei familiei Georgescu situată în vecinătatea Bisericii cu ceas (Sf. Gheorghe) și a parcului care-a fost de-a lungul timpului obor de vite, bâlci cu roată mare, muzică și târgoveți, parc de promenadă și loisir.
„Este o moștenire de familie pe care nu ne dorim să o înstrăinăm pentru că face parte din existența noastră, a părinților și a bunicilor noștri și are o poveste…interesantă. Această casă a fost construită înainte de anul 1850 din cunoștințele mele” ne spune doctorul Nicolae Georgescu Tulcea, binecunoscut în municipiul și județul Tulcea pentru activitatea sa din domeniul medical dar și din cea publicistică.
„La acest moment ne confruntăm cu o situație imposibilă pentru că suntem somați de Primăria Municipiului Tulcea (adresa 33810/26.11.2018) ca până la sfârșitul lunii mai a.c. să refacem fațada casei noastre construită în urmă cu cca. 200 de ani, în condițiile în care, după demersurile noastre, doar pentru autorizarea unor lucrări speciale, conforme cu statutul conferit clădirii de „monument istoric” de către autorități, fără ca măcar să fim întrebați, așadar, doar pentru un deviz ar trebui să plătim 20 de mii de euro. După aceea ar urma să găsim meseriașii în astfel de lucrări care, evident, au și ei prețul lor. Mi se pare nedrept (!) și nu doar pentru că pensiile noastre de medic, respectiv, farmacist, al soției mele, nu sunt la valorile despre care se vorbește astăzi în domeniu (!) Dar asta este o altă poveste pe care sper să o rezolv până la urmă în instanță.
Ideea este că această casă-moștenire a nostră, prin arhitectura, valoarea istorică, așezarea sa, este cu siguranță dorită și de oameni mai bogați…Doar că noi nu vindem și intenționăm să mergem până la capăt cu demersurile noastre pentru a ne păstra drepturile patrimoniale asupra casei părinților și bunicilor noștri. Dar nu putem fi obligați să plătim primăriei Tulcea impozit de 500% doar pentru că avem o casă (moștenită) care a fost înregistrată ca fiind de patrimoniu fără să mi se ceară opinia sau acordul(!) Consider că este un abuz.
Pe scurt, iată istoria casei. Așadar, ea a fost construită înainte de 1850, în stil bizantino-constantinopolitan târziu iar în 1865 a fost cumpărată de al doilea proprietar. În 1898 a fost cumpărată de Atanasie Demirov, negustor de cereale cu o avere considerabilă la acea vreme: 14 mori de vânt pe Dealul Carierei și două caiace de transport al cerealelor la Constantinopol. Acesta transformă parterul în depozite iar etajul, în locuință. Casa avea la vremea aceea obloane din lemn la toate geamurile și ușile de la parter iar noi avem toată feroneria originală dar nu avem voie să facem obloane așa după cum nu avem voie să schimbăm, de exemplu, gardul și poarta.
Nicolae Georgescu Tulcea, bunicul meu, avocat și senator de Tulcea, se căsătorește cu fiica lui Demirov, Maria, care primește această casă cu titlul de „dotă” sau zestre. El amenajează cabinetul de avocatură la parter, intrarea prin curte, iar încăperile din față sunt ocupate în continuare de firma lui Demirov.
În 1932 bunicul meu, Nicolae Georgescu Tulcea, consolidează casa printr-o fundație din piatră de peste un metru și jumătate cu armătură din șină de cale ferată. Statutul casei este acela de „casă de locuit”.
În perioada comunistă au fost impuși chiriași în șase camere, birourile TLCL-ului au ocupat încăperile din față iar familia a fost obligată să se retragă în două camere. În 1977 chiariașii au plecat iar familiile Georgescu Radu și Nicolae au locuit efectiv în acest imobil.
În anul 2013 casa a fost declarată „monument istoric” fără ca noi, proprietarii de facto să fim întrebați dacă suntem sau nu de accord cu acest statut. Și de aici a început calvarul pentru că orice renovare pe care dorim să o facem trebuie să treacă prin niște etape speciale. Știți ce cheltuieli enorme implică un proiect de restaurare a unui monument istoric și cât de greu găsești un arhitect specializat în acest domeniu și o echipă specializată în executarea lucrărilor? Sunt niște cheltuieli enorme iar autoritățile publice locale de la primărie ne-au spus că dacă nu ne permitem, să vindem. Repet, noi nu dorim să înstrăinăm această casă și dorim să atragem atenția că sunt orașe în țară (Oradea, Cluj, Brașov, Sibiu) unde s-au găsit soluții favorabile atât pentru proprietari cât și pentru municipalitate.
Întrebarea mea principală este: ce trebuie să facem pentru ca această casă a noastră să nu aibă nicio titulatură, să fie pur și simplu casa familiei noastre ?!” ne-a spus dr. Nicolae Georgescu Tulcea, asigurându-ne că va face apel la toate autoritățile publice locale și centrale pentru a rezolva această problemă.