Conecteaza-te pe Twitter

Ia românească, sărbătorită de Sânziene pe 6 continente

Ziua Universală a Iei este serbată, pentru prima dată, pe 6 continente, în 44 de țări, 98 de localități, și generează peste 100 de evenimente. Pictura lui Matisse”La blouse Roumaine” l-a inspirat pe Yves Saint Laurent

Fetele-padurii-Luncavita-03

Noaptea Sânzienelor este, iată, un bun prilej de a face cunoscută în toată lumea o frumoasă tradiție românească, alături de piesa principală a portului nostru tradițional. Ziua Universală a Iei este serbată, pentru prima dată, pe 6 continente, în 44 de țări, 98 de localități, și generează peste 100 de evenimente.
“Ia, cămașa de sărbătoare a femeilor, este haina noastra tradițională, este piesa de vestimentatie pe care poporul nostru a dat-o lumii. Este opera de vârf creată prin contribuția nenumăratelor generații de femei. Este marca noastră identitară, care ne etalează cu toata demnitatea în rândul popoarelor lumii”, declară dr. conf. univ. Varvara Buzilă.

Inițiativa promovării la nivel mondial a iei românești, care devine obiect definitoriu în noaptea de Sânziene, aparține LaBlouseRoumaine eveniment organizat de Institutul Cultural Român. Se pare că totul a pornit de la pictura în ulei “La blouse Roumaine” a lui Henri Matisse care a inspirat una dintre cele mai valoroase colecții de toamnă Yves Saint Laurent. Didier Grumbach, Decanul Institutului de Modă de la Paris spunea că Yves Saint Laurent s-a inspirat din ceea ce iubea mai mult și că modelele au purtat piese de inspirație folclorică. Din România.
O serie de evenimente marchează cu succes în toată țara și, iată, și în lume, una dintre cele mai frumoase și mai prețioase dintre tradițiile românești și piesa de vestimentație fără vârstă, Ia românească, dorită în egală măsură de români și de străinii fascinați de pânza fină, moale și răcoroasă de in sau de borangic și de modelele lucrate-n culorile soarelui. Expoziții în muzeele de profil, expoziții neconvenționale organizate de societatea civilă sau de grupuri profesionale, legende povestite cu har de actori îndrăgiți, evocări și amintiri, concerte și suite de dans, horele celebre în care frumoasele Sânziene gătite cu cămășile lucrate de mâna lor se prind, pentru ca, în rotirea nebună să se prindă deopotrivă soarele și luna și puterea magiei să fie cu atâm mai mare sunt subiectele acestei zile.

Astăzi, reprezentante ale culturii românești din diferite domenii – actorie, regie, scenografie, coregrafie, muzică, literatură și comunicare, fete din toate colțurile țării, profesori și elevi poartă ia (veche sau stilizată). Și compania româneascâ de transport aerian Blue Air va marca ziua internațională a iei, promovând “RomânIA”, pe 24 iunie, intr-o campanie ce se va desfășura la bordul aeronavelor sale. Luni, 24 iunie, toate insoțitoarele de bord ale companiei Blue Air vor întâmpina pasagerii care călătoresc spre Paris, Malaga, Londra, Madrid, Milano, Bologna, Larnaca, Bruxelles, Barcelona, Roma, Valencia și Torino, îmbrăcate în ie.

Blue Air dorește să promoveze în acest fel în Europa, unul dintre simbolurile noastre naționale și își îndeamnă călătorii să se alăture campaniei de susținere a RomânIEI. Pasagerii care vor zbura cu Blue Air în această zi, din și spre București și Bacău, primesc un cadou din partea companiei, dacă vin la bordul aeronavelor îmbrăcați în ia românească, din toate zonele, în stil tradițional, artizanal sau stilizat.

Sânzienele sunt în credința populară preotesele Soarelui care stau ascunse în adâncul pădurii neumblate de om și ies în noaptea de 23 spre 24 iunie, în fiecare an, pentru a desăvârși ritualuri de dragoste și de fertilitate: ele cântă și dansează și-i cer Soarelui iubire pentru oameni, rod pentru pământ, tămăduirea celor betegi, înmulțirea păsărilor cerului și a animalelelor pământului. Se spune că Sânzienele și-ar avea originea într-un străvechi cult solar de la Sancta Diana, zeița silvestră. Sânzienele erau considerate încă din vremea lui  Dimitrie Cantemir ca fiind reprezentări fitomorfe și divinități antropomorfe. Sânzienele sunt și spirite binefăcătoare ale naturii, zâne ale pământului care îi sporesc rodnicia, au grijă de recolte și ajută tinerii necăsătoriți să își găsească dragostea. Conform tradiției, în noaptea de Sânziene, zânele se prind în horă, cântând cu glasuri neînchipuit de frumoase. Legendele spun că preferă, poienele, vârfurile de deal și alte locuri deschise, sub cer, în mijlocul naturii.

Sânzienele sunt asemenea Fetelor Pădurii de la Luncavița (vezi filmul  http://www.dobrogeanews.ro/?p=511)

Sursă: dailybusiness.ro

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.