Conecteaza-te pe Twitter

Deputat Mirela Furtună: Întâlnire de lucru cu Excelența Sa ambasadorul Statului Qatar în România, domnul Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi

untitled-1Deputatul PSD, Mirela Furtună, și președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Statul Qatar din Parlamentul României, împreună cu membri ai grupului a avut o întâlnire cu Excelența Sa ambasadorul Statului Qatar în România, domnul Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi.

Din partea Grupului parlamentar de prietenie cu Statul Qatar din Parlamentul României au participat: Cătălin-Ioan Nechifor , Lucian Nicolae Bode , Remus-Adrian Borza , Ibram Iusein, George Ionescu , Carmen-Ileana Mihălcescu , Adrian Mocanu și Claudiu-Iulius-Gavril Năsui.

untitled-3

Membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Statul Qatar din Parlamentul României, dar și Excelența Sa ambasadorul Statului Qatar în România, domnul Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi, au salutat nivelul excelent al relațiilor româno-qatareze. Discuțiile din cadrul întrevederii au vizat consolidarea și extinderea relațiilor bilaterale dintre cele două țări.

“Ne-am exprimat deschiderea pentru a începe dialogul româno-qatarez la nivel parlamentar. De asemenea, urmărim ca nivelul excelent al contactelor bilaterale dintre țările noastre, în special la nivel politic și diplomatic, să aibă un impact pozitiv asupra cooperării economice”, a declarat doamna deputat Mirela Furtună, președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Statul Qatar din Parlamentul României. România acordă o atenție deosebită continuării cooperării bilaterale în sectoarele de interes precum energie, agricultură, industrie alimentară, construcții, infrastructură, turism, tehnologia informației și comunicații, afaceri interne, dar și a identificării de noi domenii și proiecte comune de colaborare.

untitled-6

Totodată, Excelența Sa domnul ambasador a subliniat interesul părții qatareze de intensificare a schimburilor economice și comerciale dintre România și Statul Qatar, țara noastră reprezentând un punct strategic de acces pe piața europeană. În acest sens, a fost evocată susținerea pe care Guvernul din Qatar o oferă oamenilor de afaceri care doresc să investească în România, precum și interesul de a identifica cu cât mai multă precizie proiecte de investiții concrete în țara noastră. Printre domeniile cu potențial puternic de colaborare, au fost evocate: industria alimentară și securitatea alimentară, turismul, energia, transportul maritim.

untitled-7

De asemenea, Excelența Sa ambasadorul Statului Qatar în România, domnul Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi, a mulțumit parlamentarilor români pentru discuțiile avute și a transmis acestora rugămintea de a continua să ofere sprijin pentru intensificarea cooperării româno-qatareze în multiple domenii, cu accent asupra celui economic.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.