Conecteaza-te pe Twitter

Grevă japoneză: „Serviciul de probațiune este în colaps”

„Personalul Serviciului de Probațiune de la Tulcea și-a oprit activitatea, în intervalul orar 1000 — 1600, iar începând din data de 21.01.2016, ne declarăm în grevă japoneză, în semn de solidaritate cu toate formele de protest declanșate de către colegii noștri din țară și cerem de urgență Ministerului Justiției să iasă din pasivitatea și ignoranța cu care ne-a tratat în cei doi ani de la implementarea noilor legi penale și să își asume, cu maximă prioritate, împreună cu reprezentații sistemului de probațiune, un plan de măsuri urgente care să conducă la rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă probatiunea din România.

Untitled-1

La Tulcea, un consilier de probațiune are în supraveghere, la ora actuală, peste 170 de persoane condamnate, în timp ce media europeană nu depășește 30 de cazuri pe om. De 9 ani de zile personalul de probațiune de la Tulcea este același din punct de vedere numeric (5 oameni), însă volumul de activitate a crescut an de an, iar în perioada de 2 ani de la intrarea în vigoare a noilor legi penale, într-un ritm îngrijorător de mare.

Situația pe țară este și mai gravă, în sensul că, aproximativ 300 de oameni, cât numără personalul de probațiune din România, au în evidență mult peste 40.000 de persoane condamnate, în timp ce în sistemul privativ de libertate, peste 12.000 de angajați ai penitenciarelor din țară, au în custodie aproximativ 28.000 de deținuți.

Activitatea de supraveghere este doar unul din domeniile noastre de intervenție. La aceasta se adaugă multe alte atribuții prevăzute de lege (evaluarea inculpaților, asistarea și consilierea persoanelor supravegheate, muncă de teren, participarea la lucrările comisiei de liberare condiționată din toate penitenciarele din țară, dar și o multitudine de activități administrative care cad tot în sarcina personalului de probațiune (în lipsa unui personal specializat).

Această problemă a subdimensionării personalului devine, din ce în ce mai mult, o problemă de siguranță publică, în condițiile în care, în rândul persoanelor supravegheate se regăsesc persoane care au comis infracțiuni din aproape tot spectrul infracțional și urmează să ne încărcăm și cu deținuții liberați din penitenciar, cei care, la data liberării mai au de executat 2 ani sau mai mult până la împlinirea termenului de pedeapsă.

Problemele cu care se confruntă sistemul de probatiune din România au fost aduse de multiple ori la cunostinta Ministerului Justitiei (și nu numai), însă ele nu s-au constituit niciodată într-o prioritate reală pentru minister. La problemele noastre am primit doar declaratii formale de sustinere. Niciun demers nu s-a finalizat. Aceasta în conditiile în care, permanent, mesajul factorilor de decizie este acela că sunt preocupati de asigurarea siguranței cetățenilor.

Prin urmare, protestul nostru continuă până când conducerea Ministerului Justiției va înțelege să ia măsuri concrete și imediate pentru rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă probațiunea din România.

Solicitările noastre sunt:

Repozitionarea consilierilor de probatiune în cadrul sistemului de justitie, cu adoptarea unui statut corespunzător;

Angajarea urgentă de personal si suplimentarea posturilor în cadrul sistemului de probatiune;

Acordarea drepturilor similare cu ale celorlalte categorii de personal din cadrul sistemului de justitie;

Plata orelor suplimentare;

Asigurarea pazei sediilor, a bunurilor si a personalului de probațiune de către Jandarmeria Română, conform prevederilor legale în vigoare;

Asigurarea unor condiții decente de muncă și a resurselor materiale necesare desfășurării activităților zilnice;

Demararea unor proceduri de modificare a legislatiei actuale în materia probațiunii care să conducă la reducerea presiunii exercitate de volumul ridicat de activitate generat de intrarea în vigoare a noilor coduri;

Adoptarea regulamentelor de aplicare a legislatiei în materia probatiunii, corelată cu o simplificare a procedurilor de lucru.

Sistemul de probațiune din România se află în colaps. Aceasta este o problemă care nu mai suferă amânare !”

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.