Conecteaza-te pe Twitter

Garda de coastă: 33.000 de țigarete, icre de Manciuria și jucării contrafăcute confiscate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au ridicat în vederea confiscării 33.200 de ţigarete de contrabandă, transportate de un cetăţean român cu un autoturism în municipiul Constanţa, in fapt, ascunse şi nedeclarate de un marinar străin pe o navă aflată în Portul Constanţa.
În data de 11.10.2013, în jurul orei 16.30, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Constanţa, aflaţi în misiune în municipiul Constanţa, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse din tutun, oprind pentru control un autoturism marca Volkswagen Golf, condus de cetăţeanul român C.I.A., în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în judeţul Constanţa. În urma controlului autoturismului au fost descoperite 23.200 de ţigarete cu timbru de R. Ucraina, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă. În data de 12.10.2013, în intervalul orar 10.00 – 13.00, o echipă comună formată din poliţişti de frontieră ai Gărzii de Coastă şi lucrători vamali a efectuat controlul unei nave sub pavilion Tanzania, ancorată în Portul Constanţa. În cabina unui marinar au fost găsite ascunse şi nedeclarate 10.000 de ţigarete netimbrate. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de ţigarete, evaluată la 17.600 lei, iar autoturismul, în valoare de 3.000 euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Cetăţeanul român şi marinarul străin s-au ales cu dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu produse din tutun şi evaziune fiscală, cercetarile fiind instrumentate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

3,5 kilograme icre de Manciuria şi 170 kilograme peşte confiscate în judeţul Constanţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând trei cetăţeni români care transportau, cu o autoutilitară, respectiv comercializau, cantitatea de 3,5 kilograme icre de Manciuria şi 170 kilograme peşte fără documente justificative. În data de 11.10.2013, în jurul orei 10.30, poliţiştii de frontieră din cadrul P.P.F. Midia au oprit pentru control, în zona de competenţă, o autoutilitară marca Mercedes, condusă de cetăţeanul român B.M.V., în vârstă de 40 ani. În autoutilitară a fost găsită cantitatea de 3,5 kilograme icre de Manciuria şi 40 kilograme peşte din specia şalău, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă şi transport. În data de 12.10.2013, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Constanţa i-au depistat pe D.D. şi P.I., în vârstă de 45 ani, care ofereau spre comercializare 130 kilograme de peşte din specia caras fără documente justificative. Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de icre şi peşte, evaluată la 1.670 lei, care a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
Persoanele în cauză, domiciliate în judeţele Tulcea şi Constanţa, sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de ‘deţinere, transport sau comercializare a peştelui şi icrelor fără documente legale’, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Încălţăminte, jucării şi aticole de uz casnic, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în PTF Constanţa Sud Agigea

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind în patru containere sosite în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din China bunuri diverse, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 560.100 lei dacă ar fi originale. La sfârşitul săptămânii trecute poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul a patru containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, respectiv judeţul Suceava. În urma controlului au fost descoperite 4.044 articole de încălţăminte (1.188 perechi cizme şi 2.856 perechi papuci), 444 seturi cu jucării şi 828 articole de uz casnic, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 560.100 lei dacă ar fi originale. Marfa purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute şi a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali. Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorilor societăţilor comerciale în cauză, doi cetăţeni români, unul chinez şi altul irakian, cu vârste între 27 şi 44 ani, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de ‘punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate’, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.