Conecteaza-te pe Twitter

Fost consilier local PDL (Măcin) acuzat de ANI pentru conflict de interese administrativ și penal

Printr-un comunicat de presă, Agenția Națională de Integritate face cunoscut faptul că  pentru 40 foști sau actuali aleși locali ANI a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă precum și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații sau conflict de interese în cazul a 40 foști sau actuali aleși locali (9 primari, 13 viceprimari și 18 consilieri locali).

ani

Singurul tulcean mentionat de ANI în comunicat de presă este Buradatencu Viorel Cătălin, fost consilier local în cadrul Consiliului local al orașului Măcin, județul Tulcea pentru conflict de interese administrativ și penal .În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea unui număr de trei hotărâri ale Consiliului local Măcin privind aprobarea vânzării unor imobile aflate în proprietatea privată a Consiliului local, în baza cărora fratele său a prestat servicii notariale constând în autentificare acte de dezlipire/contracte de vânzare în care Primăria/Consiliul local este parte.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Buradatencu Viorel Cătălin a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BLEJAN DUMITRU, NICĂ CĂTĂLIN, FĂTU ANDREI SERGIU, DUMITRICĂ BOGDAN, MICU DANIEL SERGIU, MARINESCU VASILE, PIELE IULIAN și BURADATENCU VIOREL CĂTĂLIN nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.