Conecteaza-te pe Twitter

Forumul Anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării #SUERD

La cea de-a șaptea ediție a Forumului Anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, la ceremonia de preluare a Preşedinţiei SUERD de către România, ministrul adjunct bulgar pentru Dezvoltare Regională și Lucrări Publice, Denița Nikolova, i-a oferit ministrului Victor Negrescu simbolul mandatului pe care România îl va exercita între 1 noiembrie 2018 și 31 octombrie 2019.

„România va exercita, în perioada 1 noiembrie 2018 – 1 noiembrie 2019, Președinția Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), urmare a deciziei celor 14 state member, sub genericul „Întărim coeziunea pentru o prosperitate comună în regiunea Dunării”, prin intermediul căruia se fac pași importanți în vederea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului viitor, și crearea unei platforme de cooperare consolidate, care să contribuie la realizarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale a statelor din regiune” a comunicat deputatul social democrat Mirela Furtună, secretar al Comisiei de politică externă din Camera Deputaților.

„Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) este una din cele 4 macro-strategii existente la nivelul UE, co-inițiată de România și Austria, lansată în 2011care reprezintă un mecanism de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice, sociale și teritoriale a macro-regiunii dunărene. Ca și celelalte macro-strategii UE, SUERD a fost concepută pe baza principiului celor trei „NU” – fără noi fonduri, fără noi instituţii şi fără noi reglementări. În lipsa unui instrument financiar special dedicat sprijinirii proiectelor sub cupola SUERD, acestea au fost realizate prin valorificarea fondurilor europene deja existente.

La final a fost adoptată “Declarația comună privind dezvoltarea turismului și patrimoniului cultural în regiunea Dunării”. Pe întreaga durată a mandatului se dorește îmbunătățirea conectivității și mobilității în regiunea Dunării prin promovarea transporturilor, turismului, digitalizării și a contactelor între oameni, revigorarea Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării, în fapt, relansarea acestui mecanism de cooperare. Se vor organiza schimburi de experiență pe ariile prioritare ale macro-strategiei, se va susține dezvoltarea transnațională a clusterelor prin schimbul de bune practici între entitățile participante la Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Calendarul Președinției române a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării conține peste 50 de reuniuni și evenimente tematice, care vizează abordarea din perspectiva politică, dar și la nivel tehnic, a temelor prioritare subsumate procesului de cooperare în cadrul strategiei, conferind României oportunitatea de a-și întări rolul și de a-și promova propriile obiective la nivel regional și European” a spus deputatul Mirela Furtună.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.