Pentru o Românie Normală

Festivalul Borșului Lipovenesc de la Jurilovca, o sărbătoare, o bucurie cu muzică bună și bucate tradiționale pe malul Razimului

4 Shares

În ultimii ani, Jurilovca a devenit o destinație turistică activă și durabilă datorită amplasării pe malul Complexului lagunar Razim-Sinoe, dar și datorită specificului local, strâns legat de vestigiile culturale ale rușilor lipoveni.

Activitatea turistică pune accent pe valorificarea acestor resurse locale, protejarea mediului, promovarea obiectivelor turistice de interes regional și național (Delta Dunării, Gura Portiței, Capul Doloșman, Cetatea Argamum), precum și a patrimoniului cultural al rușilor lipoveni, contribuind tot mai mult la dezvoltarea economică a zonei. În noiembrie 2013, localitatea Jurilovca a fost selectată ca Destinație Europeană de Excelență pentru Turism accesibil în cadrul proiectului internațional omonim al Comisiei Europene.

Festivalul Borșului Lipovenesc anuns ca, la cea de-a cincea ediție de facto, a doua ediție în această formă, să fie un eveniment reprezentativ în plan regional, național cu ecouri internaționale cu o largă participare. Anul acesta s-a ajuns la cca 30 de mii în condițiile în care s-au servit, conform echipei organizatorului, 30 de mii de porții de borș de pește pregătit din 5 tone și jumătate de pește pescuit de pescarii din zonă.

Am avut onoarea ca, în ultima zi de festival să fie prezentă la Jurilovca doamna premier, Viorica Dăncilă însoțită de colegul nostru, senatorul și ministrul Eugen Teodorovici și de vicepremierul Mihai Fifor.

Premierul și candidatul nostru pentru cea mai importantă funcție în stat s-a arătat impresionată de numărul foarte mare de participanți, de felul în care fiecare persoană reușea să se simtă bine și a adresat felicitări organizatorilor, echipei primarului Ion Eugen, tuturor celorlalți participanți.

Am participat la acest eveniment încă de la primele ediții când era în fază de prezentare zonală. A crescut frumos cu fiecare an care a trecut și iată, Festivalul Borșului Lipovenesc, pregătit să intre în Guinness Book pentru cantitatea de pește folosită, atrage tot mai mulți participanți cu un program tot mai variat.

Proiectul festivalului este finanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 prin  Măsura 3 „Promovarea bunăstării sociale, a inovarii și a patrimoniului cultural al zonei” din cadrul implementării strategiei de dezvoltare locală  a Asociației –  Grup Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării, beneficiar fiind Comuna Jurilovca.

Felicit cu multă admirație organizatorii pentru creativitate și profesionalism și pe toți participanții și am motive să cred că anul viitor vom vorbi depre alte și alte noutăți. Felicitări tuturor!

Deputat Mirela Furtună

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.