Click pentru a te abona

Facilitățile fiscale din domeniul construcțiilor vizează creșterea economică susțenabilă în următorii 10 ani

265 Shares

Urmare a numeroaselor cereri venite din partea constructorilor (angajați și angajatori) am adresat o interpelare Ministerului finanțelor Publice privind aplicarea unor dispoziții din Ordonanța de Urgență nr.114/2018 și, am primit explicații conform cărora:

Facilitățile fiscale acordate angajaților și angajatorilor din domeniul construcțiilor, privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, toate acestea au în vedere implementarea acordului încheiat între Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților de Construcții ce vizează măsuri pentru o creștere economică susțenabilă a României, bazată pe investiții în următorii 10 ani.

Acordul precizează domeniile de activitate conform codurilor CAEN care pot face obiectul acordării facilităților fiscale. Pentru a beneficia de aceste reduceri, angajatorul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– veniturile brute lunare salariale să fie cuprinse între 3.000 lei și 30.000 lei lunar;

– angajatorii realizează cifra de afaceri din activitățile reglementate minim 80% din cifra de afaceri totală a societății, calculata cumulat de la începutul anului;

– iși desfășoară activitatea de construcții definită la codul CAEN 41.42.43 – sectiunea F – construcții și domeniile de producere a materialelor de construcții (inclusiv 711 – activitati de arhitectura, inginerie și servicii de consultanță tehnică).

Reamintesc faptul că OUG 114/2018 aduce pentru domeniul constructiilor următoarele obligații și facilități fiscale:

  1. Salariul de bază minim brut în domeniul construcțiilor este de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru, fără a include sporuri și adaosuri.
  2. Salariile din construcții sunt scutite de impozit pe venit de 10% dacă sunt cuprinse în intervalul 3.000 lei – 30.000 lei lunar.
  3. Salariile din construcții sunt scutite de la plata contribuției de sănătate de 10%.
  4. Contribuția CAS este redusă de la 25% la 21,25%.
  5. Salariații din construcții sunt exceptați de la plata CASS pentru veniturile din salarii.
  6. Cota contribuției asiguratorii de muncă este redusă de la 2,25% la la nivelul cotei care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale.

Deputat Radu Anișoara

265 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com