Conecteaza-te pe Twitter

„Dobrogea Nord – Pământul sălbatic dintre ape”

Asociaţia „Grup Local Dobrogea Nord” a semnat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 176, pentru Proiectul „Dobrogea Nord- Pământul sălbatic dintre ape”- RO 41 300911 01 14 0330, prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, Axa prioritară 4: „Dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti”, Măsura 4.1 „Selecţia Grupurilor Locale de Acţiune pentru Pescuit (FLAG) şi implementarea Strategiilor Integrate”.

Asociaţia „Grup Local Dobrogea Nord” (FLAG Dobrogea Nord), reprezintă un parteneriat public-privat reprezentativ pentru teritoriul pescăresc Dobrogea Nord, constituit legal în data de 30.09.2011 la iniţiativa membrilor săi fondatori, reprezentanţi ai sectoarelor public, privat şi ai societăţii civile, respectiv Consiliul Judeţean Constanţa, Universitatea Maritimă Constanţa, S.C. Prezent S.R.L., Persoană fizică – Papadopol Nicolae, Asociaţia Pescărească de Producători Ghindăreşti- Cernavodă, Comuna Topalu şi Fundaţia „Ave Maria”.

FLAG Dobrogea Nord are ca scop implementarea Strategiei de dezvoltare locală integrată a zonei de pescuit cuprinsă în aria sa de acoperire.

Teritoriul FLAG-ului este reprezentat de localităţile Mihai Viteazu, Istria, Săcele, Corbu, Năvodari, Mihail Kogalniceanu, Ovidiu, Lumina, Saraiu, Horia, Pantelimon, Vulturu, Crucea, Târguşor, Nicolae Bălcescu, Grădina, Cogealac, Fântanele,Tortomanu, Cuza Vodă, Mircea Vodă, Castelu, Gârliciu, Ciobanu, Hârşova, Ghindăresţi, Topalu, Siliştea, Seimeni, precum şi comunitatea de pescari din nordul oraşului Constanţa, localizată la intrarea în staţiunea Mamaia, zonă cunoscută sub numele de „Pescărie”.

Scopul Strategiei constă în dezvoltarea sustenabilă a activităţilor de pescuit şi acvacultură din nordul Judeţului Constanţa.

Pentru atingerea scopului Strategiei, au fost stabilite următoarele priorităţi:

A. Creşterea competitivităţii sectorului piscicol din zona pescărească Dobrogea Nord;

B. Conservarea şi valorificarea patrimoniului natural şi cultural al zonei pescăreşti Dobrogea Nord;

C. Reconstrucţia identităţii locale şi a capitalului social al zonei pescăreşti Dobrogea Nord.

FLAG Dobrogea Nord va elabora ghiduri de finanţare pentru o serie de proiecte ce vizează: puncte de debarcare, descărcare şi prima comercializare a peştelui în zona pescărească Dobrogea Nord; prelucrarea şi comercializarea peştelui în vederea realizării de produse tradiţionale specifice zonei pescăreşti Dobrogea Nord; amenajări eco-turistice pentru pescuit în zona pescărească Dobrogea Nord; Protecţia mediului la nivelul zonei pescăreşti Dobrogea Nord; Întărirea capacităţii de guvernare şi reprezentativitate a tinerilor şi femeilor din cadrul comunităţilor pescăreşti; acţiuni de promovare a sectorului piscicol din zona pescărească Dobrogea Nord ; ateliere de confecţionat unelte pescăreşti, construcţie bărci, valorificare de noi resurse ale zonei pescăreşti Dobrogea Nord.

Valoarea alocată implementării strategiei este de 14.736.750,00 lei, din care valoarea totală eligibilă alocată cheltuielilor de funcţionare a FLAG-ului Asociaţia „Grup Local Dobrogea Nord” care face obiectul finanţării nerambursabile este de 1.473.675,00 lei.

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 37 de luni, respectiv 07 decembrie 2012- 31 decembrie 2015.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.