Conecteaza-te pe Twitter

DNA: Șeful Registrul Auto Român Tulcea reținut pentru luare de mită

*Manole Doru, șef al reprezentanţei Tulcea a Registrului Auto Român, şi avocat în cadrul Baroului Tulcea a fost prins în flagrant

catuse
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 08.10.2015, ora 00:08, până la data de 09.10.2015, 00:08, a inculpatului MANOLE DORU, șef al reprezentanţei Tulcea a Registrului Auto Român, având şi calitatea de avocat în cadrul Baroului Tulcea, sub aspectul săvârşirii a 4 infracțiuni de luare de mită.
Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora :
În perioada 10 septembrie – 07 octombrie 2015, inculpatul Manole Doru, în calitate de şef al reprezentanţei Registrului Auto Român – Sucursala Tulcea, a primit de la 4 persoane suma totală de 750 lei, pentru a urgenta efectuarea verificării tehnice periodice şi eliberarea unor certificate de autenticitate pentru diverse autoturisme, fără a exista programare prealabilă în acest sens.
La data de 07 octombrie 2015, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului Manole Doru fiind găsită suma de 200 lei.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi din partea Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea.
Inculpatului Manole Doru i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 08 octombrie 2015, Curţii de Apel Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.