Conecteaza-te pe Twitter

DNA: Fost procuror trimis în judecată pentru trafic de influență

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vasile Balaican, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța la data faptei, pentru trafic de influență  într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Untitled-1

Conform unui comunicat al DNA, Vasile Balaican a primit de la Răzvan Dimoftache suma totală de 500 de euro în două tranșe pentru a-și trafica influența pe lângă procurorul de caz dintr-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.

DNA precizează că magistratul a lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului respectiv care instrumenta dosarul în care Dimoftache era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni la regimul circulației. Anchetatorii susțin că Vasile Balaican a promis că îl va influența pe procuror astfel încât acesta să dispună față de Răzvan Dimoftache o soluție favorabilă.

„În schimbul acestei sume de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa învestiţi cu soluţionarea dosarelor penale în care era cercetat denunţătorul şi a promis că-i va determina pe aceştia să dispună faţă de acesta din urmă o soluţie favorabilă.

În acest context, pe durata unui an, la diferite intervale de timp, denunţătorul i-a remis inculpatului Balaican Vasile, în tranşe, întreaga sumă pretinsă, de 5.000 de euro. Remiterea unei tranşe în valoare de 200 de euro a fost înregistrată de către denunţător, audio-video, prin mijloace proprii“, se arată în comunicatele DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanța, cu propunerea de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Un Raspuns la DNA: Fost procuror trimis în judecată pentru trafic de influență

  1. Dumitru 2 iunie 2016 at 18:57

    Procurorul Balaican Vasile este la al treilea dosar. Primul 2013- abuz in serviciu- Clasat. Al doilea 2014- trafic de influenta cu 2000 eur- Clasat. Acum al treilea dosar- trafic de influenta- 500 sau 5000 eur, a fost trimis in judecata. Cu siguranta va primi 2 ani cu suspendare in timp ce un profesor pentru 800 eur ia 5 ani cu executare. Dar cu pensia speciala de magistrat cum ramane? 12000 ron/luna. De ce Inspectia Judiciara nu a luat niciodata masuri cu toate ca a fost instiintata de mai multe ori despre activitatile nelegale ale acestuia?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.