Conecteaza-te pe Twitter

Dezbatere Pro România Tulcea: Pro Viață, o altfel de politică. Legislația rutieră – Prevenția!

“Avem această obligație morală dincolo de discursul politic, să ne aplecăm asupra problemelor reale cu care se confruntă oamenii în fiecare zi, clipă de clipă. Tot mai multe și mai complexe. Lucruri care le marchează existența și uneori le schimbă viața. Drept pentru care, credem că tot oamenii trebuie să fie cei care să-și spună opinia, de la ei trebuie să pornească modificările de legislație, proiectele și strategiile pe termen mediu și lung.

Organizăm astfel de dezbateri publice pentru că dumneavoastră sunteți cei care cunoașteți cel mai bine nevoile reale pe toate coordonatele iar noi suntem cei care ducem mai departe mesajul dvoasatră pentru a fi transformat în inițiative legislative, în proiecte de legi. Aceasta-i datoria noastră principală, să deschidem ușa unui atfel de a face politică: O politică Pro Viață (!)”  a spus Ștefana Zibileanu, coordonator Pro România Tulcea în deschiderea dezbaterii la care au participat invitați ai structurii centrale de partid, av. Bogdan Tohăneanu, coordonator al Departamentului de Afaceri Interne Pro România, chestor (r) Dumitru Jianu, fost adjunct al șefului IGP, fost șef al Poliției Rutiere, specialiști în domeniu, coordonatori ai departamentului din județele Ialomița și Buzău, șefi ai departamentelor de specialitate ai organizației județului Tulcea, reprezentanți ai societății civile, tulceni interesați de un dialog deschis, reprezentanți au mass-media.

Având în vedere amploarea deosebită a fenomenului criminalităţii rutiere, ilustrată de realităţile cotidiene tot mai dramatice şi susţinută şi de datele statistice, devine imperativ necesar aplicarea unor metode de prevenire a accidentelor rutiere, prin reducerea incidenţiei cauzelor deja identificate ale acestei criminalităţi, care vizează pe orice persoană, fie ca pieton, fie în calitatea de conducător auto sau pasager.

 “Faptul că dezbaterea noastră programată pentru o oră s-a prelungit pe parcursul a trei ore, că oamenii au semnalat atât de multe nereguli, că au căutat soluții și chiar au venit cu propuneri concrete privind legislația rutieră și participanții la trafic, faptul că așa după cum am văzut, ne pasă de ceea ce I se întâmplă aproapelui nostru și încercăm să găsim soluții astfel încât pierderea de vieți omenești pe drumurile publice să nu se mai întâmple  (!), faptul că atât de mulți tulceni s-au implicat, au dat naștere unui dialog atât de viu, neregizat, cu elemente concrete, cu propuneri pe care le vom transforma în proiecte și inițiative legislative, ne-a convins că dezbaterile publice sunt benefice, sunt constructive, drept pentru care vom continua pe 15 Martie a.c. – “Sănătatea” și pe 11 Aprilie- “Integrare socială” a mai spus Ștefana Zibileanu, coordonator Pro România Tulcea.

Articolul constituţional prin care ni se asigură „Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică“reprezintă o prevedere sine qua non, care asigură cadrul garantării dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică al persoanei. Dar, pentru asigurarea efectivă a acestuia, pentru transpunerea lui în realitate, textul legislativ nu este suficient. Statul trebuie să asigure condiţiile necesare, minime şi obligatorii pentru ca dreptul la viaţă să devină, dintr-o posibilitate, prevăzută legislativ, un fapt efectiv, o realitate certă şi să fie exercitat în termenii valorilor, principiilor şi drepturilor recunoscute şi reglementate la nivel internaţional.

“Trebuie să ne întoarcem la oameni să-i ascultăm și să căutăm împreună soluții. Doar așa vom reuși (!)” a fost concluzia primei dezbateri publice initiate de Pro România Tulcea.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.