Conecteaza-te pe Twitter

Deputat Radu Anișoara: “Cei care angajează ucenici pot primi mai mulți bani de la stat. Ucenicia pe înțelesul tuturor”

Guvernul a decis să le acorde mai mulți bani angajatorilor pentru ucenici sau stagiari, votând în acest sens o propunere prin care ar urma să le deconteze practic aproape de valoarea salariului minim net pe economie pentru fiecare dintre aceștia. Legea nr. 164/2017 pentru modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, a fost votată și de Parlament și publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 544.

untitled-2

Mai multe detalii ne oferă deputatul tulcean, Radu Anișoara, membru al Comisiei de Muncă din Camera Deputaților:

“Concret, angajatorilor ar urma să li se acorde, la cerere, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună (echivalentul în lei a 250 de euro/lună), în timp ce, pentru fiecare stagiar – angajat se primesc câte 1.350 lei/lună (echivalentul a 300 de euro/lună). Dacă ținem cont de faptul că valoarea salariului minim brut este de 1.450 de lei, pentru fiecare dintre persoanele astfel angajate s-ar primi, de fapt, aproape valoarea netă a acestui salariu minim. Aș vrea să precizez faptul că acest Contract de ucenicie despre care vorbim, este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, respectiv  ucenicul, se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite “angajator”, care, la rândul său se obligă să îi asigure plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale.

Cele mai multe întrebări au venit atât din partea angajatorilor cât și din partea celor care doresc să se pregătească într-un anume domeniu, să spunem, unde cerea pieței de muncă este mare, așadar, întrebările punctuale au fost despre costuri și despre salarii. Salariul de bază lunar, stabilit prin contractul de ucenicie, este cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară în vigoare pentru un program de 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore în medie pe săptămână iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână.

Finanțarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă se poate realiza din: resursele proprii ale angajatorilor; din sponsorizări ale persoanelor fizice și/sau juridice; din fonduri europene și fonduri publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor de șomaj și nu în ultimul rând, din surse legal-constituite formate din taxe sau donații.

Sunt câteva elemente de bază, aș spune, pentru această oportunitate, iar dacă sunt întrebări voi reveni de fiecare dată și voi încerca să răspund solicitărilor fie că vin din partea angajatorilor, fie că vin din partea celor care doresc să beneficieze de această formă de pregătire profesională” a declarat Radu Anișoara, Deputat PSD Tulcea, pentru cei interesați.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.