Conecteaza-te pe Twitter

Deputat PSD, Mirela Furtună: Un grup de 55 de membri ai PSD Tulcea au fost oaspeți pentru o zi ai Palatului Parlamentului României

“A fost o zi deosebită, am avut privilegiul de a le oferi un tur al Palatului Parlamentului, de a le povesti despre istoria și legendele fabuloase care s-au născut odată cu această clădire și au avut ocazia să participe la dezbaterile lucrărilor  ședinței de  plen (de la balcoane). Încă de la intrare, oamenii s-au interesat din ce sunt făcute candelabrele, ce fel de marmură s-a folosit şi au făcut fotografii pentru a păstra amintiri. Le-am explicat că toate materialele folosite sunt de-ale noastre și că multe dintre ele au fost lucrate manual.
02
În sala de plen, vizitatorii noștri au întrebat de aparatele de vot, de condiţiile pe care le au deputaţii la lucru. Le-am vorbit despre fiecare sală în parte, despre istoria și particularitățile clădirii situate pe locul doi în lume după clădirea Pentagonului (ca mărime). Le-am explicat că numele sălilor și saloanelor vizitate au propria istorie  iar numele ,”I.C. Brătianu”, „Al.I. Cuza”, „Nicolae Iorga”, „Nicolae Bălcescu”, sala de plen, „Spiru Haret” şi „I.G. Duca”, evocă evenimente importante din istoria poporului român sau personalități cunoscute pe plan national și international . Majoritatea sunt legate de dorința românilor pentru Unire și de istoria parlamentarismului în România. Împreună cu colegii mei, Anișoara Radu și Lucian Simion, am răspuns întrebărilor venite din partea vizitatorilor noștri referitoare la locul unde ne desfășurăm activitatea, la felul în care prind viață legile care ne guvernează existența, am făcut poze și ne-am bucurat împreună de fiecare moment. Au fost emoționați iar noi ne-am simțit onorați pentru faptul că le-am putut împlini această dorință. Prietenii și colegii noștri de acasă au continuat vizita la sediul partidului, din Kiselef” a declarat deputatul Mirela Furtună, marți, 18 octombrie a.c., după vizita tulcenilor.

01

“Mi-am dorit de mult să vizitez acest obiectiv emblematic pentru România, și am fost nespus de fericită că am putut vedea cu ochii mei sălile cu nume istorice, locul unde se iau cele mai importante decizii, toată clădirea care este atât de impozantă, de frumoasă…A fost pur și simplu emoționant !” (Daria Ardeleanu, consilier, Consiliul local al municipiului Tulcea).

“M-am gândit câte sacrificii s-au făcut pentru construcția acestei clădiri care apare în statisticile lumii și a fost extraordinar  că am putut vizita Sala Drepturilor Omului, o sală imensă,complet lambrisata cu lemn de stejar, cu un candelabru imens, din cristal, toate executate de români, cu materiale autohtone. Să nu uităm că marmura, în mare parte, vine din zona noastră. Am fost mândru și le-am mulțumit deputaților noștri că ne-au făcut această bucurie” (Cezar Marin)

“A fost o experiență unică, am avut un amalgam de sentimente dar peste toate am avut acel sentiment de mândrie această clădire extraordinară este a noastră și despre ea se vorbește peste tot , în lume. Am văzut locul unde lucrează deputații noștri și le-am transmis din partea comunității pe care o reprezint, să nu uite de oamenii care i-au trimis acolo. Mulțumim din suflet pentru această oportunitate” (Maria Lența, primar Valea Nucarilor).

04

Se spune că la construcția Palatului Parlamentului  s-au folosit 5.500 de tone de ciment, 7.000 de tone de oțel, 3.500 de tone de cristal și un milion de metri cubi de marmură, exclusiv materiale și produse românești (marmură, cristale etc). Cel mai mare candelabru din clădire este cel din Sala CA Rosetti. Cântărește 3 tone și are are 700 de becuri.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.