Conecteaza-te pe Twitter

Delta Dunării pe agenda discuțiilor cu preşedintele Comisiei de Mediu din cadrul Parlamentului luxemburghez, François Benoy

396 Shares

Prezent la Luxemburg cu prilejul Consiliului ENVI, am avut onoarea de a fi primit de Preşedintele Camerei Deputaţilor a Marelui Ducat, domnul Fernand Etgen. La întrevedere au mai participat ambasadorul României în Luxemburg şi preşedintele Comisiei de Mediu din cadrul Parlamentului luxemburghez (unicameral), François Benoy.

Am transmis mesajul Președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și al doamnei deputat Răduţ Violeta, preşedinte al Grupului de prietenie cu Luxemburgul. S-a discutat despre Relansarea cooperării bilaterale parlamentare între grupurile de prietenie din cele două Camere ca instrument eficace de întărire a cooperării parlamentare bilaterale şi a relaţiilor people-to-people.   Pe agenda discuțiilor s-a aflat și regiunea Deltei Dunării, din perspectiva necesităţilor de mediu şi a asigurării unei dezvoltări durabile pentru locuitorii din zonă  prilej cu care am adresat distinselor gazde o invitație în Delta Dunării.

Preşedintele Etgen ne-a asigurat că ar putea include pe agenda vizitei în România şi Delta Dunării unde ar putea veni împreună cu membri ai Comisiei de Mediu din parlamentul luxemburghez şi cu membri ai Grupului de prietenie.

În acest context au fost evocate eforturile şi rezultatele României pe toată perioada Președinției Consiliului Uniunii Europene pe zona politicii de mediu, ocazie cu care preşedintele Etgen a adresat felicitările sale pentru remarcabila muncă depusă.

Consiliul pentru Mediu (ENVI – format din miniștrii de specialitate din statele UE) este responsabil pentru politica de mediu a UE, inclusiv pentru protecția mediului, utilizarea resurselor în mod prudent și protecția sănătății umane. Consiliul se ocupă de chestiuni de mediu la nivel internațional, în special în domeniul schimbărilor climatice.

În rolul său de factor de decizie politică, Consiliul este responsabil, împreună cu Parlamentul European, pentru adoptarea unei legislații de mediu ambițioase care protejează habitatele naturale, menține aerul și apa curate, asigură eliminarea corespunzătoare a deșeurilor, îmbogățește cunoștințele despre produsele chimice toxice și ajută întreprinderile să se orienteze către o economie durabilă.

Reuniunea Consiliului miniștrilor Mediului din UE, (ENVI), ultimul organizat sub egida Președinției României, a avut pe agenda lucru teme precum managementul durabil al substanțelor chimice, produsele din plastic de unică folosință și măsuri pentru o mai bună implementare a legislației de mediu la nivel european.

Miniștrii au considerat că evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu este un instrument util pentru remedierea problemelor în materie de punere în aplicare.

În încheiere, viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela GAVRILESCU, a prezentat bilanțul rezultatelor Președinției române a Consiliului UE în domeniul mediului și a subliniat faptul că s-au negociat cu succes dosare importante precum stabilirea primelor standarde de performanță pentru emisiile de CO2 pentru vehiculele grele, înăsprirea regulilor privind poluanții organici persistenți, și programul LIFE.

Deputat Simion Lucian Eduard

Vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.