Conecteaza-te pe Twitter

Crin Antonescu la Tulcea: „Parlamentul European nu este un concurs Eurovision”

5 mai 2014, Tulcea, întâlnirea președintelui Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, cu membrii și simpatizanții tulceni: „Toată logica Parlamentului European diferă, majoritățile se alcătuiesc altfel, nu avem de a face cu o majoritate dată și cu o poziție dată, trebuie să-ți câștigi, pentru fiecare idee pe care dorești să o promovezi și să o vezi transpusă în legislație sau într-o directivă sau în ceea ce înseamnă legătura între Parlamentul European și Comisia Europeană și alte instituții europene, trebuie să câștigi vot cu vot, printr-un lobby foarte aplicat în Parlamentul European.”

Crin-Antonescu-1* „Parlamentul European nu este un concurs Eurovision, oamenii nu vin acolo îmbrăcați eventual în portul național, fac câteva numere specifice, cântă un cântec din țara lor și iau niște note. Acolo este vorba de o muncă foarte migăloasă, organizată, coordonată și care este întinsă pe parcursul a ani de zile, uneori.

Nu întâmplător și la noi și, observați, și la celelalte partide, celelalte partide mari, celelalte partide care au mai avut parlamentari europeni aproape în întregime cei care au fost parlamentari europeni se regăsesc pe liste.

Pentru că un parlamentar european se construiește greu, un parlamentar european trebuie să se adapteze la procedurile, la mecanismele, la sistemul Parlamentului European, care nu este deloc același cu sistemul parlamentelor naționale în general și a Parlamentului României, în speță, și pentru că lucrurile nu merg așa de simplu pe cât încearcă unii să le vândă în campania electorală — Mă duc acolo și, la un moment dat, când iau cuvântul le spun eu să audă toți care e treaba cu România.

Nu despre asta este vorba, nu despre care e treaba cu România sau care este treaba cu Franța. Acolo sunt probleme specifice, acolo este o muncă extrem de grea, care necesită extrem de multă documentare, care necesită extrem de multă inteligență, capacitate de a corela. Acolo, într-adevăr, studiezi dosare de probleme, nu este vorba doar de a ține discursuri eventual inspirate sau de votat într-un anumit fel sau altul.

*Toată logica Parlamentului European diferă, majoritățile se alcătuiesc altfel, nu avem de a face cu o majoritate dată și cu o poziție dată, trebuie să-ți câștigi, pentru fiecare idee pe care dorești să o promovezi și să o vezi transpusă în legislație sau într-o directivă sau în ceea ce înseamnă legătura între Parlamentul European și Comisia Europeană și alte instituții europene, trebuie să câștigi vot cu vot, printr-un lobby foarte aplicat în Parlamentul European.

De aceea, noi vorbim, chiar dacă puțin, vorbim și noi cât apucăm despre familiile europene, de aceea, de pildă, suntem cât se poate de sceptici, cu tot respectul și cu toată considerația pentru dreptul fiecăruia de a face chestia asta, față de candidații independenți. Candidații independenți practic nu au nicio șansă pentru că nu se poate să promovezi un proiect, repet, că e vorba de lege, de hotărâre, de directivă, dacă nu ai susținerea unui grup parlamentar și după aceea, pentru că nu este suficient nici măcar atât, construirea unei majorități uneori printr-o negociere foarte aplicată la nivelul comisiei în care lucrezi, la nivelul raportului respectiv, pentru că acolo se lucrează foarte mult cu rapoarte și rapoartele nu sunt o formalitate, ca în Parlamentul României”.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.