Conecteaza-te pe Twitter

Credințe populare de Izvorul Tămăduirii

Izvorul-Tamaduirii

Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Intâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va cauta în apropiere un izvor, dar nu va găsi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leon, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon va face ascultare şi astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Ii va spăla faţa cu această apă, iar orbul va începe să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe.

Nu trebuie uitată legenda despre lacrimile vărsate de îndurerata Maica a Domnului peste tot pământul, lacrimi din care s-au născut numeroase izvoare făcătoare de minuni, a căror putere vindecătoare se va vedea cu precădere în ziua de Izvorul Tămăduirii.

De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele

Crestinii ortodocsi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. In vorbirea populară, aghiasmei i se mai spune şi aiasmă. Cuvântul aiasmă vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie”, este indicat ca şi în DLR cu etimologie necunoscută.

Se cere o explicaţie în legatură cu sensul cuvântului iasma-iazma, de „arătare urâtă şi rea, nalucă, vedenie”, contrar sensului originar de „apă sfinţită”. Explicaţia este urmatoarea: Dupa ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. Astfel, s-a reţinut în popor ca scopul urmărit prin aiasmă este de a alunga „arătarea urâtă şi rea”, adica duhul cel rău.

Conform altor obiceiuri din bătrâni, în această zi sunt sfinţite toate apele, aşa ca oricine bea din ele sau le foloseşte pentru a se spăla (in acele zone de pe trup vătămate de boli) se poate bucura de o înzdrăvenire grabnică. Bolnavilor li se recomandă ca în această sfântă zi să se îmbăieze sau să se spele cu roua de dimineaţă. Tot acum se dădeau cep tuturor apelor, astfel încât să îşi astâmpere setea toţi oamenii care nu avut parte de apă nici pe pământ, nici în viaţa de pe celălalt tărâm. Tocmai de aceea, pe timpuri, în prima vineri de după Paţte, se căutau izvoare şi curăţau fântânile, existând credinţa că în acest mod apa va rămâne îmbelşugată în fântâni tot restul anului.

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii se ţinea pentru mântuirea sufletelor, slobozirea izvoarelor morţilor, pentru a se deschide izvorul ploilor şi vara să fie umedă, pentru rodnicia plantelor, belşugul din casă, împotriva pietrei sau grindinei. Cu această ocazie nu se muncea (cine lucra era lovit de o boală din care nu se mai deştepta până la moarte), nu se înjugau boii (ca să nu se îmbolnăvească şi să nu moară), nu se ţesea nimica (cu pânza ţesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morţi, întrucât nu puteau fi primiţi pe cealaltă lume).

Tradiţii şi credinţe populare

In această zi, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acest legămant se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frătească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

Profesorul Ion Ghinoiu menţionează că în unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a fetelor însurăţite şi băieţilor înfărtăţiţi. Persoanele legate, veri, varuţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. Dupa încheierea solemnă a legământului, copii si apoi oameni maturi işi spuneau până la moarte surata, vere, fartate, verişoara şi se comportau unul faţă de altul ca adevaraţi fraţi şi surori: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.