Conecteaza-te pe Twitter

Corina Crețu,Comisar European pentru Politici Regionale: „Cred ca ITI-Delta Dunării reprezintă o oportunitate unică”

*”Cu ajutorul I.T.I. regiunea Deltei Dunării poate avea acces la finanțări de 1,1 miliarde de euro prin Fondurile structurale și de investiții europene(fondurile ESI). Cred cu tărie că investiția teritorială integrată reprezintă o oportunitate unică pentru dezvoltarea socio-economică a regiunii Deltei Dunării”.

corina-cretu-si-norica

„M-am întâlnit astăzi la Bruxelles cu europarlamentarul român Norica Nicolai, cu reprezentanți ai Asociației Patronatului în turismul din Delta Dunării, cu primari din comunele situate în Rezervația Biosferei Deltei Dunării pentru a discuta despre instrumentul de Investiții Teritoriale Integrate. Cu ajutorul acestuia, regiunea Deltei Dunării poate avea acces la finanțări de 1,1 miliarde de euro prin Fondurile structurale și de investiții europene(fondurile ESI). Cred cu tărie că investiția teritorială integrată reprezintă o oportunitate unică pentru dezvoltarea socio-economică a regiunii Deltei Dunării” posta Corina Crețu, Comisar European pentru Politici Regionale pe o rețea de socializare în urmă cu câteva zile.

„Reprezentanții Comisiei Europene de la DG MARE, DG ENVI și DG REGIO și-au explicat viziunea cu privire la sustenabilitatea regiunilor pescărești, decolmatarea și îngrijirea apelor din România, implicarea tuturor țărilor prin care trece Dunărea în proiecte de reducere a poluării din Delta Dunării. Locuitorii județului Tulcea au transmis reprezentanților Comisiei Europene greutățile cu care se confruntă ”pe teren” și au semnalat unde sunt blocajele în ceea ce privește atragerea de fonduri europene.

Toate aceste întâlniri, care s-au încheiat azi cu o întrevedere de lucru cu comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, au creat punți de legătură și contacte directe între decidenții politici și cei afectați de legislația europeană. În același timp, am reușit să punem la punct mai multe planuri de acțiune pentru o serie de proiecte viitoare, care se vor derula în Delta Dunării și care sper să se vadă concret nu doar prin îmbunătățirea condițiilor din această regiune prețioasă a României, ci și prin ameliorarea condițiilor de viață a celor ce locuiesc într-o zonă extrem de izolată a țării noastre” consemna europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai după dezbaterile de la Bruxelles pe tema oportunităților oferite de Instrumentul Teritorial de Investiții (ITI Delta Dunării) pentru deltă și pentru județul Tulcea.

norica-ue

*”În timpul cunoscutei decizii a PNL de a trece peste noapte la PPE, am fost ”pedepsită” pentru delictul de opinie care era rămânerea mea în ALDE și deci respectarea principiilor mele liberale, atribuindu-mi-se ca activitate principală în Parlamentul European Comisia de Pescuit. Și cum am fost mereu de părere că nici o muncă nu e înjositoare, am început să descopăr și să lucrez pe un domeniu nou pentru mine. Imediat am fost contactată de reprezentanți ai asociațiilor de pescari români, de persoane care desfășoară proiecte cu fonduri europene în acvacultură, de pescarii din zona Deltei Dunării, iar problemele pe care mi le-au ridicat mi-au arătat că preocuparea în România pentru acest domeniu nu este suficientă și că cei mai mulți dintre reprezentanții României de la Bruxelles i-au uitat pe acești oameni. Ceea ce se spera a fi o piedică în cariera mea politică a devenit o oportunitate de a face ceva pentru comunitățile uitate ale României” (Norica Nicolai) .

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.