Conecteaza-te pe Twitter

Conviețuirea armonioasă a comunităților etnice din Nordul Dobrogei, un bun exemplu pentru întreaga lume

Este o minune etnică să vieţuiască aici de veacuri, în liniște și bună înțelegere 18 naţii ale pământului, așa după cum spun cronicarii și după cum știm noi înșine, pentru că nu se poate să nu fi avut un vecin, un coleg, un prieten cu o altă rădăcină etnică. Toleranţa, înțelepciunea, respectul reciproc, dorința de a învăța unii de la alții au făcut ca în Dobrogea întreagă să nu existe conflicte interetnicec iar armonia multietnică să fie proverbială.

Începând cu grecii care au înființat colonii și au ridicat cetăți, continuând cu populațiile geto-dace și popoarele care-au trecut  și au înființat comunități aici, în zona noastră,  în toate timpurile, Dobrogea a fost un teritoriu multietnic și multicultural. Poate de aceea minoritățile dintre Dunăre și mare au învățat de-a lungul veacurilor  să accepte pluralismul, să conviețuiască în bună înțelegere, să se respecte și să se ajute ori de câte ori este nevoie.

În plus, lipsa discriminării politice și culturale, libertatea de expresie și asociere a minorităților naționale din Județul Tulcea și din Dobrogea întreagă și din România, reprezintă coordonatele unei regiuni cu bune practici.

Multiculturalitatea este o realitate în care trăim. Ea presupune recunoașterea pluralismului și a diversității culturale, a identității istorice a fiecărei comunități în parte. Noi am învățat să punem un accent deosebit pe valori, pe recunoasterea reciprocă, pe cultivarea unui spirit de dialog, pe comunicare și colaborare continuă în beneficiul tuturor.

Un duhovnic mărturisea cu vorbe înțelepte că “Dumnezeu nu ne-a creat ca persoane identice. E o vorbă veche pe care o spun părinții noștri. Ai la o mână cinci degete dar nu sunt toate asemenea dar această lege a iubirii de aproapele tău trebuie semănată în toate școlile, în toate bisericile, în tot ceea ce este factor generator de cultură. Trebuie avută în vedere iubirea de aproapele nostru, iubirea de oameni și de Dumnezeu iar celelalte asperittăți se pot stinge prin dragoste și înțelegere”.

Eu cred că mozaicul multietnic din Județul Tulcea este atât de frumos și de perfect îmbinat încât nimeni și nimic nu-i poate strica taina armonia.

Cu prilejul Zilei Minorităților Naționale noi vă transmitem sincere felicitări pentru tot ceea ce faceți.

La mulți și binecuvântați ani, tuturor!

Ștefana Zibileanu

Președinte al PRO România, filiala Tulcea.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.