Conecteaza-te pe Twitter

Consiliului Județean Tulcea caută medici pentru redeschiderea Secției de Pediatrie

Conducerea Consiliului Județean Tulcea a început o serie de discuții cu marile centre universitare din Iași și București, dar și cu cele din Republica Moldova pentru a prezenta avantajele de care ar dispune medicii și rezidenții care ar alege să lucreze la Spitalul județean de Urgență Tulcea, în Delta Dunării și în alte unități din județ.

Untitled-1

În cele din urmă Secția de pedriatie a Spitalului județean Tulcea s-a închis iar părinții sunt extrem de îngrijorați de faptul că nu au unde să-și ducă micuții în caz de urgență. Apelurile repetate ale reprezentanților administrației publice locale au atras atenția Ministerului Sănătății care caută soluții de acordarea unor sporuri speciale pentru medicii care aleg să lucreze în județul Tulcea. Se vorbește chiar de sporuri de până la 300%. Președintele Consiliului județean Tulcea, Horia Teodorescu a declarat că va face tot ceea ce se poate pentru ca Spitalul de Urgență să lucreze la capacitatea la care a fost adus de investițiile din ultimii ani. Medicii care ar veni la Tulcea ar urma sa primească locuință de serviciu, transport gratuit, alte facilități.

Deasemenea, s-au continuat discuțiile cu reprezentanții conducerii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfântul Ioan” Galați, dr. Ștefănescu Victorița  și cu prof. dr. Aurel Nechita, care au invitat specialiștii și rezidenții la o dezbatere pe această temă ce urmează a avea loc joi, 26 februarie a.c.

Lipsa de medici la Spitalul județean de Urgență Tulcea nu este o noutate. De mai bine de zece ani această unitate spitalicească se confruntă cu o criză acută de cadre medicale iar managerii care s-au succedat la conducerea spitalului au ridicat din umeri și s-au retras unul câte unul declarându-se neputincioși în fața unui sistem blocat de tot felul de interese .

„Oamenii, părinții copiilor tulceni sunt supărați pe bună dreptate dar nu suntem noi vinovați. Nu președintele Consiliului județean trebuie să umble din universitate-n universitate sau din spital in spital în căutarea medicilor. Acest lucru trebuia făcut de mult de către toți managerii care s-au succedat la conducerea Spitalului județean de Urgență de-a lungul timpului. Noi asigurăm banii necesari pentru reparații, pentru modernizare, pentru achiziționarea de echipamente performante, pentru construirea de locuințe de serviciu. Sigur, acum ne-am implicat direct și în această acțiune de a găsi și a convinge medicii să lucreze la Tulcea pentru că este inadmisibil ca secția de Pediatrie să se închidă și alte secții să lucreze la limită. Personal, trebuie să vă spun că sunt aproape în fiecare zi la ministere și la tot felul de direcții la Buburești pentru a găsi soluții pentru Tulcea” ne-a declarat Președintele Consiliului județean Tulcea, Horia Teodorescu.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.