Click pentru a te abona

Consiliul Județean Tulcea aduce vești bune protestatarilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență

319 Shares

„În urma demersurilor comune făcute de Consiliul Județean Tulcea și de Spitalul Județean Tulcea și la propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat modificarea și completarea OUG 114/2018, astfel încât indemnizațiile de hrană pentru personalul din cadrul instituțiilor din sistemul sanitar și de asistență socială nu se mai iau în calcul la determinarea limitei de 30% prevăzută la art. 25, alin 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.
Această modificare legislativă se impunea, deoarece, în condițiile în care indemnizaţia de hrană este inclusă în procentul de 30% stabilit prin dispozițiile legale, personalul din sistemul sanitar nu poate beneficia de acest drept salarial individual stabilit prin lege. În aceeași ordine de idei nici voucherele de vacanță nu se iau în calcul la determinarea plafonului despre care vorbim.
Răspundem în felul acesta favorabil solicitărilor întemeiate ale angajaților din sistemul tulcean de sănătate . Vreau să mulțumesc Guvernului României pentru înțelegerea acordată și să îi asigur pe angajații tulceni din Sănătate de tot sprijinul nostru”a precizat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu în cadrul unei declarații de presă.

Peste 100 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Tulcea au protestat în mai multe rânduri pe parcursul lunii februarie din cauza faptului că noile prevederi legislative le-au scăzut în fapt veniturile lunare. „De exemplu, asistentele, infirmierele, bracadierii ar putea avea cu până la 1000 de lei mai puțin iar munca în weekend nu va mai fi plătită”, spuneau atunci protestatarii.

Managerul SJU Tulcea, dr.Tudor Năstăsescu, i-a asigurat pe angajații unității spitalicești că este alături de ei dar că legea nu permite depășirea plafonului de 30% și că, în teritoriu nu se poate face nimic dacă Guvernul de la București nu va veni cu reglementări legale de urgență în sistemul de sănătate.

În aceste condiții conducerea Consiliului Județean Tulcea împreună cu managerul SJU Tulcea au făcut numeroase diligențe la Guvernul României pentru a soluționa în mod favorabil problemele invocate de protestatari.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.