Conecteaza-te pe Twitter

Cernobîl Redivivus: incendii la 5 km de gropile cu deșeuri radioactive

Pompierii ucraineni au reușit să localizeze marți seara (28 – 29.04) incendiul de vegetație izbucnit în apropierea centralei Cernobîl – scena unei catastrofe nucleare civile de proporții în 1986 -, la numai 5 km de gropile cu deșeuri radioactive, așa-numitele ‘cimitire’ radioactive, după ce vântul s-a oprit, a declarat ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, citat de Unian și Zerkalo nedeli.

Untitled-1

În regiunea Kiev ard circa 270 de hectare de pădure în apropiere de Cernobîl, a anunţat Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina, citat de BBC.Incendiul a cuprins inclusiv pădurea din zona de excludere din jurul fostei centrale nucleare, localitatile Ivankov și Cernobîl.

În stingerea incendiului sunt angrenati 182 de pompieri, 32 de masini, un elicopter Mi-8 cu dispozitiv de stingere a incendiilor „Eurocopter” și două elicoptere ale pompierilor AN-32. Pompierii ucraineni au reușit să localizeze marți seara (28 – 29.04) incendiul de vegetație izbucnit în apropierea centralei Cernobîl – scena unei catastrofe nucleare civile de proporții în 1986 -, la numai 5 km de gropile cu deșeuri radioactive, așa-numitele ‘cimitire’ radioactive, după ce vântul s-a oprit, a declarat ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, citat de Unian și Zerkalo nedeli. Potrivit ministrului Avakov, există suspiciuni că incendiul, care s-a produs la numai două zile după împlinirea a 29 de ani de la avaria de la Cernobîl, ar fi fost provocat premeditat. În acest sens, el a spus că au existat focare în diferite locuri, ceea ce a dus la extinderea flăcărilor în așa-numita zonă de excludere din jurul centralei Cernobîl.

La 29 de ani de la explozia centralei nucleare de la Cernobîl, Ucraina, efectele devastatoare ale poluării se resimt încă, din cauza incendiilor de pădure de lângă centrala atomică.

Aceste incendii duc la ridicarea din sol a cesiului radioactiv din apropierea centralei, care ajunge sub formă de fum în atmosferă şi astfel se va întinde deasupra întregii Europe de Est.

Cercetătorii avertizează că situaţia se poate agrava, din cauza schimbării climei, care va face mai frecvente asemenea incendii de pădure, conform Daily Mail.

Cercetătorii de la Norwegian Institute for Air Research au folosit sateliţi pentru a observa deplasarea aerului şi zonele care riscă să fie afectate de contaminarea radioactivă.

Ei spun că aproximativ 0,5 PBq de cesiu radioactiv au fost eliberaţi în fumul care a ajuns deasupra Europei de Est, apoi până în Turcia şi până în Scandinavia.

Fumul încărcat radioactiv poate afecta şi culturile agricole. De exemplu, ciupercile absorb foarte repede cesiul-137, iar consumarea acestora poate creşte riscul apariţiei cancerului, spune unul din autori studiului, Tim Mousseau.

Potrivit Greenpeace, cel puţin 100.000 de persoane au murit înainte de 2005 în Ucraina, Belarus şi Rusia în urma contaminării radioactive (cancer, afecţiuni ale sistemului imunitar, boli cardiace). În plus, mai mult de 2.000.000 de persoane au avut şi mai au de suferit.
Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor rămâne închise, majoritatea teritoriilor afectate sunt în prezent deschise pentru stabilizare și activitate economică. Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită în perioada sovietică cu un sarcofag din beton, care opreşte radiaţiile.
Peste 3 500 de cetăţeni ai Republicii Moldova au luat parte la lucrările de lichidare a consecinţelor avariei de la Cernobîl. Aproape 600 dintre ei au murit. Mai mult de jumătate din cei rămaşi în viaţă sunt invalizi.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

2 Raspunsuri la Cernobîl Redivivus: incendii la 5 km de gropile cu deșeuri radioactive

  1. cip 29 aprilie 2015 at 21:33

    Despre ce gropi de materiale radioactive vorbiti? De unde e inventia asta? Singura zona cu probleme este centrala insasi care e acoperita de un sarcofag care sta sa cada.

    Răspunde
  2. Razvan 30 aprilie 2015 at 8:33

    Bai Cip Cirip, daca citeai articolul cu atentie observai ca despre asa numitele „gropi cu deseuri radioactive” a declarat chiar ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, citat de Unian și Zerkalo nedeli …asa ca intreba-l matale pe ministrul asta de unde le-a scos…dar banuiesc ca stie mai multe decat tine 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.