Conecteaza-te pe Twitter

Cea de-a 6-a conferinţă parlamentară din Regiunea Dunării: Turismul durabil în RBDD

În contextul derulării Preşedinţiei române a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, a fost organizată, joi, 21 martie 2019, la Palatul Parlamentului, cea de-a 6-a Conferinţă a Parlamentarilor din Regiunea Dunării. 

În alegerea subiectelor înscrise pe ordinea de zi a conferinţei s-a urmărit evidenţierea resursele valoroase ale Strategiei, precum cultura, turismul, educaţia şi cercetarea. Prin intermediul acestei conferinţe s-a dorit crearea unui cadru adecvat pentru idei şi obiective tangibile sub forma unei dezbateri concentrate.

Concluziile reuniunii au fost incluse într-o declaraţie comună, ce va fi înaintată participanţilor la cel de-al 8-lea Forum anual SUERD.

„Dezbaterile au continuat să urmărească, dintr-o perspectivă dunăreană, tematicile prevăzute în calendarul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene” a declarat deputatul Simion Lucian Eduard, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Parlamentul României.

„Delta Dunării a fost declarată rezervaţie a biosferei de către Guvernul României în 1990, hotărâre confirmatã prin Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, cu modificările ulterioare iar faptul că este unica deltă din lume, declarată în întregime rezervaţie a biosferei, una dintre cele mai întinse zone umede din lume, în special ca habitat al păsărilor de apă, cea mai întinsă zonă de stufărişuri compacte din lume este un fapt cunoscut la nivel internațional, astfel încât am vorbit despre importanța și unicitatea acestei zone și despre potențialul turistic.

Peisajul natural al Deltei Dunării, aproape nederanjat, constituit dintr-un mozaic de braţe ale fluviului, canale, lacuri de diferite tipuri şi mărimi, stufărişuri, păduri de trestii, dune de nisip, păduri de stejar cu vegetaţie mediteraneană, plajele litorale, etc.

Biodiversitatea (30 tipuri de ecosisteme, peste 9500 specii de floră şi faună), resursele naturale (peşte, stuf, papură, etc.), cultura şi istoria locală (vestigii arheologice, etnografie şi folclor), diversitatea localnicilor care fac parte din 14 comunități etnice, toate acestea sunt coordonatele unei zone tot mai căutate de către turiști.

Atracţiile principale ale deltei determină orientarea actualei oferte turistice spre programe specifice: sejur de odihnă şi relaxare (oferite de agenţiile turistice, cazare în hoteluri, pensiuni, vile, bungalow-uri, căsuţe sau pe hoteluri plutitoare), turism de cunoaştere, itinerant (individual, sau prin excursii organizate), excursii specializate – turism ştiinţific (pentru ornitologi, specialişti, cercetători, studenţi), programe speciale pentru tineret (pentru cunoaşterea, înţelegerea şi aprecierea naturii).

Capacitatea de cazare este diversă și cuprinde cca 6700 locuri de cazare.

Ecoturismul este o noțiune adoptată în mod natural, aș spune, drept pentru care încurajează înţelegerea naturii; îmbunătăţeşte posibilităţile de recreere; îmbunătăţeşte posibilităţile de educaţie; demonstrează importanţa resurselor naturale şi culturale; stimulează îmbunătăţirea infrastructurii locale; generează noi locuri de muncă pentru populaţia locală; încurajează o mai bună utilizare a terenului şi a resurselor naturale; antrenează atât populaţia locală cât şi vizitatorii.

Deasemenea, Punctele gastronomice locale – Reprezintă modul legal în care comunitățile locale pot servi mesele pentru turiștii în gospodăriile proprii. Prin această inițiativă, aceste puncte gastronomice, foarte bine cunoscute de vizitatorii Deltei Dunării pentru prepararea mâncărurilor tradiționale de pește, devin astfel certificate” a mai subliniat deputatul social democrat în expozeul său.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.