Conecteaza-te pe Twitter

Braconajul la sturion va putea fi denunțat online

Un nou portal online va fi realizat în următorii patru ani, fiind o componentă din activitatea WWF pentru conservarea ultimelor populații viabile de sturioni din Dunăre. Astfel, orice persoană care dorește să alerteze autoritățile în momentul în care apare o suspiciune de pescuit ilegal de sturioni va putea face acest lucru în deplină siguranță. Astfel va crește capacitatea de informare a organismelor de control de la nivel național, dar și implicarea comunităților de pescari în conservarea sturionilor.

Untitled-1

Conform studiilor realizate de WWF în rândul pescarilor, autorităților și companiilor între anii 2012-2015, pescuitul reprezintă, încă, o activitate importantă pentru cei din lungul și Delta Dunării, majoritatea pescarilor declarând că pescuitul este o ocupație full-time, dar că veniturile din această activitate reprezintă o parte mică din veniturile lor totale. În plus, prohibiția, ca unică soluție, este considerată o măsură ineficientă. Aceasta este privită ca fiind o măsură bună pentru protejarea sturionilor, dacă este aplicată corect și însoțită și de alte măsuri de natură socială și economică.
Comerțul cu caviar

În perioada aprilie 2011- februarie 2012, WWF împreună cu TRAFFIC au realizat un studiul “Comerțul cu caviar ilegal în România și Bulgaria”, cercetare finanțată de Fondul pentru Conservarea Speciilor Mohamed bin Zayed.
În urma testelor realizate pe mostrele de caviar colectate din cele două țări, a reieșit că 4 din 5 mostre declarate de către vânzători ca provenind de la sturioni sălbatici s-au dovedit a fi de morun (Huso huso), specie de sturion ameninţată cu dispariția. Acest fapt confirmă că în Romania și Bulgaria încă se mai practică pescuitul de sturioni, în ciuda interdicţiei din 2006 (România), respectiv 2011 (Bulgaria) aflată în vigoare până la finalul anului 2021. Rezultatele studiului despre caviar mai indică și faptul că regulile de etichetare impuse de Convenția CITES sunt încălcate. De cele mai multe ori eticheta corectă lipsește sau conținutul este altul decât cel indicat.

Cum sunt protejați ultimii sturioni sălbatici din Dunăre?
În România, pescuitul comercial al sturionilor este interzis până în prima parte a anului 2021. Interdicția se aplică, de asemenea, și pentru vânzarea de produse, cum ar fi carne și caviar, provenite de la sturionii sălbatici din Dunăre.

Pescuitul sturionilor este interzis și în celelalte țări de pe coasta Mării Negre. Turcia a interzis pescuitul sturionilor sub 10 kg încă din 1958, iar din 1996 a fost interzis total pescuitul sturionilor. Interdicția este în vigoare și în Ucraina din 1996, în Georgia din 1967, în România din 2006 și în Bulgaria din 2011. În Rusia există interdicția de a pescui moruni în Marea Azov încă din 1985, iar din 2005 este interzis pescuitul tuturor speciilor de sturioni, inclusiv din Marea Neagră. În plus, Rusia dorește să extindă această interdicție și pentru Marea Caspică.

Din 1998, toate speciile de sturioni sunt protejate de Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES). Acest lucru înseamnă că sturionii și produsele provenite de la aceștia trebuie să fie însoțite de documentele CITES în comerțul internațional și tot caviarul trebuie să poarte etichete CITES. Chiar dacă etichetarea nu este necesară pentru caviarul produs în Statele Unite ale Americii, dacă produsul vine pe piața din Uniunea Europeană (UE) trebuie să aibă etichetă CITES.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.