Click pentru a te abona

Braconaj piscicol: Peste 200 de kilograme de peşte fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră

0 Shares

Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă au depistat, în zona de competență, cinci cetăţeni români care transportau peste 200 kilograme de pește, fără să aibă documente legale.

 * În data de 07.11.2019, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe raza localității Isaccea, județul Tulcea, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 49 și 55 de ani, domiciliați pe raza judeţului Prahova.

Un alt echipaj al Poliției de Frontieră a oprit pentru control, pe raza comunei Luncavița, județul Tulcea, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 43 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.

În urma controlului efectuat asupra celor două autoturisme, polițiștii de frontieră au descoperit, cantitatea de 145 kilograme de peşte, diferite specii, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente de transport.

*Și poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cernavodă, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în data de 06.11.2019, au oprit pentru control pe raza localității Hârșova, județul Constanța, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 48 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanța.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, în habitaclul autovehiculului, cantitatea de 64 kilograme de peşte, specia oblet, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente de transport.

Cantitățile de peşte au fost predate unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deținere și transport fără documente legale a peștelui, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.