Conecteaza-te pe Twitter

Black Sea Rotational Force 13 (BSRF-13)

BSRF12-2Ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional „Black Sea Rotational Force 13 (BSRF-13)” s-a desfășurat astăzi, la Centrul Administrativ Mihail Kogălniceanu.

BSRF-13 este un exerciţiu multinaţional, condus de Corpul de Infanterie Marină al S.U.A. din Europa (MARFOREUR), la care participă 14 naţiuni timp de aproximativ 6 luni şi care se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi regiunea Caucazului.

Pe teritoriul României, exerciţiul se va desfăşura în perioada 5 aprilie – 1 septembrie a.c., şi vor participa aproximativ 2.200 militari din Republica Macedonia, Armenia, Bulgaria, România şi Statele Unite ale Americii. În cadrul activităţilor, din partea României, vor fi implicaţi peste 1.500 de militari aparţinând tuturor categoriilor de forţe ale armatei.

Statul Major al Forţelor Terestre are misiunea de coordonare a tuturor forţelor şi structurilor din ţările membre NATO şi PfP, participante la exerciţiile de instruire în comun pe teritoriul României, având ca scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea acestora în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

Programul de instruire în comun este structurat pe module de instruire care includ: instruire pre-dislocare în teatre de operaţii, instruire pentru participare la misiuni de menţinere a păcii, contrainsurgenţă, instruire prin paraşutare, „boarding” (îmbarcare în aeronave), activităţi pentru dezvoltarea profesională a subofiţerilor, seminarii de profil, etc.

Activităţile de instruire în comun se vor desfăşura în locaţiile Mihail Kogălniceanu, Poligonul Babadag, Damieni, Craiova, Dej, Boboc, Bogata, Bacău, Târgu Mureş şi Constanţa.

Locaţiile de desfăşurare ale exerciţiilor sunt: Mihail Kogălniceanu, Babadag, Obedeanu, Balta Verde, Cernele, Dej, Valea Urişorului, Capul Dealului, Damieni, Bacău, Boboc, Câmpia Turzii, Cincu, Capul Midia şi Portul Constanţa.

Sursă: http://www.bsrf.forter.ro

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.