Conecteaza-te pe Twitter

Bilanţul realizărilor României la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Înainte de preluarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene au existat voci atât din exterior, dar mai ales din interior, care au susţinut că nu suntem pregătiţi pentru o asemenea responsabilitate.

Consider că este oportun acum, după ce a trecut peste jumătate din această preşedinţie, să facem un scurt bilanţ al realizărilor României.

Aş dori să prezint, totuşi, contextul european în care România a preluat acest mandat, pentru a înţelege mai bine dificultăţile pe care le-am întâmpinat.

În primul rând, mandatul României a avut loc în perioada extrem de dificilă a negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie pe tema Brexitului, care încă nu au fost finalizate, în perioada negocierilor pentru următorul cadru multianual financiar al U.E., dar şi într-o perioadă marcată de pre-campania electorală pentru Parlamentul European şi a negocierilor privind viitoare componenţă a Comisiei Europene.

Pe scurt, am avut de gestionat o situaţie extrem de complexă şi de negociat diferite dosare într-un termen foarte limitat în timp.

Chiar şi în aceste condiţii România a gestionat peste 1.100 de evenimente şi reuniuni, dintre care 17 reuniuni informale ale miniştrilor pe diferite teme de interes. Spre comparaţie, Findanda are în vedere organizarea a 6 reuniuni informale la nivel de miniştri şi a 80 de evenimente pe o perioadă de 6 luni.

În perioada foarte scurtă în care am avut posibilitatea negocierii dosarelor legislative cu Parlamentul European, am reuşit să finalizăm peste 90 de dosare legislative, care au fost confirmate în Consiliu şi în Parlamentul European.

Dintre dosarele foarte importante închise de România voi puncta doar câteva:

  • Revizuirea Directivei privind Gazele Naturale, un dosar extrem de important pentru securitatea energetică europeană;
  • Adoptarea Directivei privind drepturile de autor pe piaţa unică, care aduce benificii atât creatorilor de conţinut, cât şi consumatorilor;
  • Programul-cadru Orizont-Europa, prin care am obținut creșterea resurselor financiare pentru extinderea participării la acest program și la reducerea diferențelor de salarizare pentru cercetători la nivelul Uniunii Europene;
  • Adoptarea Regulamentului pentru instituirea unei Autorităţi Europene a Muncii sau Directiva privind transparenţa şi predictibilitatea condiţiilor de muncă;
  • Menţinerea Politicii Agricole Comune i susținerea unui nivel adecvat de finanțare pentru plățile directe și dezvoltarea rurală.

Sigur, realizările sunt mult mai multe şi foarte diverse, dar toate au în centrul lor consolidarea Uniunii Europene şi protejarea cetăţenilor europeni.

Toate aceste succese se datorează echipelor de experţi din fiecare minister în parte şi a Reprezentanţei Permanente de la Bruxelles. Am dovedit că suntem nu numai pregătiţi, dar şi foarte buni şi dedicaţi.

Pentru toate aceste aspecte am fost felicitaţi de toţi liderii europeni care au venit în România în această perioadă.

Modul în care am pregătit preşedinţia a fost exemplar şi, în final, am demonstrat că reprezentăm o voce puternică în Europa.

Sunt convinsă că preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene reprezintă un mare succes şi că am reuşit, încă o dată, să demonstrăm că suntem capabili să ducem la sfârşit orice sarcină, oricât de grea este aceasta.

Deputat Mirela Furtună

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.