Click pentru a te abona

Anul 2019 este “anul investiţiilor”: sumele destinate investiţiilor au fost suplimentate cu peste 15 miliarde lei

213 Shares

*Proiectul bugetului de stat pe 2019 a obținut majoritatea voturilor în Parlamentul României: 275  voturi ”pentru”, 122 voturi ”împotrivă” și 2 abțineri.

*Pentru bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 s-au înregistrat 272 voturi ”pentru”, 125 voturi ”împotrivă” și nicio abținere.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat în plenul reunit al Parlamentului, înainte să fie pronunţat votul final asupra proiectului de buget, că acesta este unul realist şi cu perspectivă de dezvoltare pentru România.

Ea a menţionat că anul 2019 este “anul investiţiilor”, acestea vizând domenii precum infrastructura de transport, sănătate, construcţie de grădiniţe sau proiecte de dezvoltare locală: sumele destinate investiţiilor au fost suplimentate cu peste 15 miliarde lei faţă de anul anterior.

Proiectul de buget este configurat pe o creștere economică de 5,5% prevăzută pentru anul 2019 și un ritm mediu anual de 5,2% pe întreg orizontul de timp 2020-2022. Perspectiva privind evoluția economică a țării nu e o simplă declarație politică, ci este validată de către Comisia Europeană, care confirmă creșterea economică robustă din anul 2018, după o creștere economică de 7% în anul 2017. (în proiectul de Raport de țară, 2019).

Aceasta creștere este semnificativ mai mare comparativ cu cea estimată la nivelul țărilor UE, în condițiile tendinței de încetinire a creșterii la nivel european, care va continua și în următorii 2 ani (conform Prognozei de toamnă a Comisiei Europene).

În acest context,  bugetul anului 2019 se are drept temei următorii indicatori macroeconomici: creștere economică de 5,5%, o valoare a PIB de 1.022,5 miliarde de lei, fiind pentru prima dată când valoarea PIB-ului depășește 1.000 de miliarde de lei, un deficitul bugetar redus în 2019 la 2,76% din PIB, în limitele stabilite prin Tratatul de la Maastricht.

Câștigul salarial mediu net lunar este prognozat să se majoreze cu 14,9%, şi include majorarea de la 1 ianuarie 2019 a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (salariul minim) la 2.080 lei și la 2.350 lei pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare.

România a  avut în trimestrul 4 din 2018, o creștere economică aproape triplă față de media UE, iar la nivelul întregului an este în top 5! Performanță care vine după recordul de 6,9%, avans al PIB, în 2017.

Deputat PSD Mirela Furtună

Secretar al Comisiei pentru politică externă

Membru al Grupului multisectorial pentru egalitate de gen din Parlamentul României

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.