Conecteaza-te pe Twitter

ANI: Picu Alina, secretar al primăriei Sulina, și-a semnat și aprobat documente pentru firmele proprii

*numeroși localnici se plâng că le-au fost vândute case și terenuri cu documente false iar Picu Alina îi sfida și le răspundea cu aroganță atunci când mergeau cu actele originale la primărie pentru a fi puși în posesie* atunci aflau cu surprindere că au plătit în zadar impozite și taxe pentru proprietăți vândute în fapt de două-trei ori*oamenii speră că acesta nu este decât începutul și că-și vor recâștiga proprietățile înstrăinate în mod abuziv cu complicitatea lui Picu Alina care are un lung șir de procese cu localnici sau aparținători ai acestora*ANI spune că Picu Alina este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani *Picu Alina  a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

picu-sulina

*Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către PICU ALINA, funcționar public-secretar al orașului Sulina, județul Tulcea.

‘Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese (…) constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)’.

*În calitate de secretar al orașului Sulina, PICU ALINA a semnat mai multe documente (contracte, autorizații, note de fundamentare, etc.) emise de Primăria Orașului Sulina, privind societățile comerciale S.C. DAMCIP S.R.L. și S.C. AL & CIP S.R.L., în cadrul cărora persoana evaluată și soțul său dețin calități și funcții.

‘Persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese (…) este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului’.

Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile art. 70, art. 79, alin. (1), lit a) și lit. c) și art. 79, alin. (2) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora: art. 70 ,,Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative’; art. 79, alin. (1) ‘Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații’; lit. a) ‘este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial’; lit. c) ‘interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice’; art. 79, alin. (2) ‘În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință’.

Persoana evaluată, Picu Alina, a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. PICU ALINA a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

2 Raspunsuri la ANI: Picu Alina, secretar al primăriei Sulina, și-a semnat și aprobat documente pentru firmele proprii

  1. irina 11 iulie 2016 at 14:39

    Sper ca aceasta ….acest functionar public care s-a imbogatit pe spatele celor mai necajiti carora prin tertipuri si prietenii dubioase chiar le-a furat terenuri aflate in proprietatea lor…pentru care chiar plateau taxe la primarie…pentru care s-au judecat si au primit documentele pentru a fi pusi in posesie iar secretara picu alina le-a spus sec…ca pamantul, terenul respectiv este vandut de mult…oamenii despre care vorbesc, batrani si bolnavi au intrebat cum este posibil pentru ca documentele originale sunt la ei iar judecatoria le-a mai dat alte documente dupa ce au cheltui timp de aproape doi ani multi banuti din pensiile lor umilitor de mici…aceasta picu a ridicat din umeri si i-a dat afara din birou…primarul de atunci a fugit mereu de raspunsuri pentru ca-i cunostea pe oamenii despre care vorbesc si stia ca au dreptate…exista cu siguranta o instanta divina…

    Răspunde
  2. marius murioti 12 iulie 2016 at 21:35

    dar cum asa ceva??? la plangerea familiei mele , sfantul DNA Tulcea ne-a spus ca „doamna” este IMACULATA. TARA DE TALHARI SI AUTORITATI MIZERABILE, pana acum nu a-ti stiut????? dar sri, politie si alte amibe nu stiati ce face „doamna” si gogolea????? dar salariile pe ce baza le-ati primit??? a-ti dormit la servici/

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.