Conecteaza-te pe Twitter

A.S.E. București reînființează la Tulcea Centrul de Învățământ la Distanță

*anul universitar 2017-2018: Facultatea de Economie Agroalimentară și Facultatea de Business și Turism.

Reprezentanți ai conducerii Academiei de Studii Economice București au avut o întâlnire cu autoritățile locale din Tulcea pentru a dezbate oportunitatea reînființării Centrului de Învățământ la Distanță în municipiul Tulcea.ase-bucuresti-2

Discuțiile au vizat nenumăratele solicitări venite din partea tulcenilor care și-ar dori să urmeze cursurile A.S.E. București dar care nu-și permit acest lucru, drept pentru care, atât Consiliul Județean Tulcea cât și Primăria Municipiului au considerat că acest proiect poate aduce beneficii tinerilor care doresc să studieze și au apreciat felul în care ASE București susține învățământul și educația într-o perioadă destul de complexă. În acest context au fost stabilite coordonatele de organizare și desfășurare a acestui proiect într-o zonă aflată în plin proces de dezvoltare.

“Salut această inițiativă și vreau să vă asigur că voi face toate demersurile necesare pentru reînființarea a două secții de învățământ universitar: Facultatea de Economie Agroalimentară și Facultatea de Business și Turism. Consider oportun un astfel de proiect la noi în județ. Trebuie să ne gândim la tinerii care nu au posibilitatea de a urma cursurile unei facultăți din cauza greutăților materiale. Prin această inițiativă vrem să venim în sprijinul acestora, și, totodată, să încercăm să ne păstrăm tinerii acasă. Am hotărât împreună cu reprezentanții conducerii Academiei de Studii Economice înființarea acestor două secții deoarece considerăm că sunt de interes pentru zona noastră, mulându-se perfect pe specificul județului. Trebuie să fructificăm și să ajutăm ceea ce natura ne-a oferit cu atâta generozitate, iar prin pregătirea de specialiști în domeniile discutate cred că vom reuși acest lucru într-o măsură semnificativă”, a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.

ase-bucuresti

Academia de Studii Economice București a fost înființată prin Decret Regal, la data de 6 aprilie 1913, din inițiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei si Comerțului, sprijinit de un grup de tineri economiști formați la universități prestigioase din Germania, Franța si Anglia. Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale a fost prima instituție de învățământ economic superior din România. Începând cu anul universitar 1967-1968, învățământul economic din Romania își redescoperă vocația europeană, institutul fiind reorganizat și transformat în Academia de Studii Economice din București, denumire care s-a păstrat până astăzi.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Un Raspuns la A.S.E. București reînființează la Tulcea Centrul de Învățământ la Distanță

  1. Brailov Aneta 3 mai 2018 at 17:41

    Buna ziua.

    Va rog sa-mi spuneti daca in Tulcea s-au reinfiintat sectii ale Academiei de Studii Economice Bucuresti pentru admitere anul 2018.
    Nepotul meu ar dori inscrierea la ASE, dar in Tl , intrucat nu-si permite in B.
    Astept raspunsul dvs.
    Multumesc

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.