Click pentru a te abona

A fost promulgată în cele din urmă, Legea privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului.

361 Shares

“Am susținut această lege pentru că scopul principal este preluarea custodiei ariilor naturale protejate de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, în vederea unei gestionări unitare a acestora şi a realizării proiectelor de infrastructură cu finanţare europeană în cadrul financiar 2014-2020.

Prin acest act normativ se elimină noţiunea de custode de arie naturală protejată, precum şi organizaţiile neguvernamentale dintre entităţile care pot administra arii naturale protejate.

Legea prevede că rezervaţiile ştiinţifice, rezervaţiile naturale, monumentele naturii şi, după caz, geoparcurile, siturile patrimoniului natural universal, zonele umede de importanţă internaţională, siturile de importanţă comunitară, ariile speciale de conservare şi ariile de protecţie specială avifaunistică care nu necesită structuri de administrare special constituite, se administrează de către Agenţia Naţională de Arii Naturale Protejate” a declarat deputatul Simion Lucian, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru economic din Camera Deputaților.

PNL şi USR au sesizat la CCR acest act normativ, însă Curtea a respins, ca neîntemeiată, această obiecţie de neconstituţionalitate iar pre;edintele a promulgat în cele din urmă această lege.

“Administrarea ariilor naturale protejate şi a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în reţeaua naţională de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin: structurile teritoriale din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, structurile de administrare special constituite, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea/subordinea, după caz, a unor regii autonome, companii şi societăţi naţionale, autorităţi ale administraţiei publice locale, servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale, instituţii ştiinţifice de cercetare şi de învăţământ din sectorul public şi privat, asociaţii de dezvoltare intercomunitară, muzee, constituite potrivit legii şi aflate în relaţie contractuală cu Agenţia Naţionala pentru Arii Naturale Protejate, prin Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării’ (ARBDD), aflată în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, pentru Rezervaţia Biosferei ‘Delta Dunării’”, a subliniat deputatul tulcean.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.