Conecteaza-te pe Twitter

Festivalul Internațional Multietnic al Păstoritului, un festival despre care trebuie să se știe până departe de granițele țării

În perioada 10-14 mai a.c., la Sarighiol de Deal, comuna Beidaud, județul Tulcea, se desfășoară Festivalul Internațional Multietnic al Păstoritului ajuns la cea de-a XVI-a ediție,  organizat de Asociația Culturală Aromână  „Dor” din Sarighiol de Deal, sub patronajul Consiliului Județean Tulcea,  cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale al Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, al Centrului Cultural „Jean Bart” Tulcea, al Primăriei Comunei Beidaud și al Școlii Gimnaziale Sarighiol de Deal. Festivalul găzduiește artiști din județul Tulcea dar și din provinciile istorice ale României, ba chiar și din Balcani acolo unde păstoritul a fost și a rămas una dintre ocupațiileimportante ale oamenilor. Au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice, demnitari, oameni de cultură, artiști de toate vârstele.

„Aș îndrăzni să spun că este una dintre cele mai frumoase și mai populare sărbători pentru județul Tulcea unde păstoritul sau „oieritul” cum se spune în zona de nord a județului, este o ocupație tradițională deja, transmisă din tată-n fiu cu toate ritualurile și obiceiurile care-o însoțesc în calendarul agricol care era respectat cu sfințenie de fiecare om care cultivă pământul  și are în bătătură animale. Am învățat lucruri noi, deosebite la acest festival” ne-a mărturisit deputatul Mirela Furtună din mijlocul dansatorilor cu care s-a prins într-o horă a prieteniei într-un décor pictural.

„Atmosfera cu totul specială este creată de ansamblurile care prezintă anumite etape din viața păstorilor, obiceiuri foarte vechi păstrate și transmise de oamenii aceștia pe care doresc să-i felicit și să-i asigur că-i prețuiesc din toată inima tocmai pentru că au grijă ca generațiile care

vin după noi să cunoască povestea ocupațiilorstrăbunilor noștri, a celor care au săvârșit transhumanta veacuri de-a rândul cu mocanii coborâți din munți sau oierii aromâni veniți din Bulgaria, Grecia sau Albania.

Am numai cuvinte de laudă pentru organizatori, pentru participanții de toate vârstele, pentru doamnele de aici, din Sarighiol de Deal, care s-au îngrijit să întindă cea mai mare și mai bogată masă cu produse tradiționale de stână, produse naturale, deosebit de bune cu gustul laptelui gras de oaie care a înprumutat din  mireasma  unică a ierburilor aromate ale Dobrogei.

Au fost lansări de carte, concursuri de creație literară, desen și fotografie cu teme pastorale, un seminar  numit „Păstoritul, între tradițional și modern”organizat cu sprijinul Societății Naționale de Geografie – Filiala „Constantin Brătescu”și al Inspectoratului Școlar Județean Tulcea de Asociația și a fost aniversarea a 40 de ani de activitate a Ansamblului Folcloric Aromân Dor condus de maestrul Dumitru Caimacan care merită toată stima și respectul nostru pentru felul în care a înțeles să continuie să-i învețe pe cei mici despre tradiții străvechi. Cred că este un festival- școală despre care trebuie să se știe până departe de granițele țării. Iar eu asta voi face: voi vorbi tuturor celor pe care-i întâlnesc despre frumusețea, ineditul și importanța  Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului de la Sarighiol de Deal” a spus Mirela Furtună la festivitățile festivalului nord dobrogean.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Google1YahooMyspace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *