Conecteaza-te pe Twitter

„Susţinerea parcursului european al Republicii Moldova, un angajament profund al României”

„Anul 2018, în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, ne va apropia mai mult ca niciodată, după cel de-al Doilea Război Mondial, de românii din Republica Moldova. Este o datorie istorică, politică, diplomatică, culturală, dar şi economică, de care trebuie să ţinem cont. Am spus acum câteva săptămâni, într-o declaraţie politică, că în acest an, eforturile diplomaţiei româneşti trebuie să fie şi mai puternice în apărarea drepturilor minorităţii românilor din Ucraina. Astăzi spun că, deşi ne despart graniţe politice, anul Centenarului este, din punct de vedere spiritual, anul unităţii tuturor românilor, indiferent unde se află aceştia şi indiferent de etnie” a susținut deputatul social democrat Mirela Furtună, secretar al Comisiei de politică externă a României, vicelider al social democrațilot din Camera Deputaților, în cadrul unei declarații .

Destinul comun al Republicii Moldova şi al României este european, iar autorităţile de peste Prut trebuie să accelereze eforturile de a atinge acest obiectiv strategic esenţial, integrarea în Uniune. România este alături şi o va sprijini, indiferent de dificultăţile interne sau externe pe care le întâmpină acum sau pe care le va avea în viitor.

Vizita premierului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în Republica Moldova, prima vizită bilaterală, arată importanţa relaţiei strategice dintre cele două ţări care acum 100 de ani au fost unul şi acelaşi corp politic. Această vizită este încă una dintre declaraţiile noastre ferme şi consecvente de susţinere a intereselor şi proiectelor care apropie şi mai mult Republica Moldova de Uniunea Europeană.

Constituirea Asociaţiei Investitorilor Români din Republica Moldova şi promisiunea premierului Pavel Filip de susţinere a obiectivelor acesteia şi a investiţiilor pe care şi le propune sunt veşti bune. România este şi va rămâne principalul partener economic.

Extinderea către Chişinău a gazoductului Iaşi-Ungheni, inaugurat în anul 2014, la patru ani după ce s-a stabilit realizarea acestuia, ar fi un pas esenţial pentru utilizarea la capacitatea deplină a acestuia şi pentru diversificarea surselor de alimentare cu energie a Republicii Moldova.

Propunerea premierului, Vasilica-Viorica Dăncilă, ca, pe lângă şedinţa comună de Guvern, să aibă loc şi o şedinţă comună a Parlamentelor Republicii Moldova şi României, va fi un eveniment pe care noi, membrii comisiilor de politică externă, din Camera Deputaţilor şi din Senat, trebuie să-l pregătim la un nivel exemplar. Diplomaţia parlamentară are resursele sale proprii, pe care trebuie să le folosim cât mai bine şi cât mai inteligent în anul Centenarului” a declarat Mirela Furtuna.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Google1YahooMyspace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *