Click pentru a te abona

Polițiștii de frontieră au descoperit 140 de kilograme de peste braconat de doi tulceni în zona Jurilovca

0 Shares

În data de 27.12.2017, în jurul orei 21.40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, pe raza localității de frontieră Jurilovca, județul Tulcea, un autoturism marca Opel, model Vectra, în care se aflau cetățenii români C.G. și C.P, în vârstă de 37, respectiv de 46 ani, ambii domiciliați pe raza județului Tulcea.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 140 kg de pește, din specia caras, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente legale.

Persoanele au declarat că au obținut peștele din Portul Jurilovca și intenționau să îl folosească pentru consum propriu.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ‘deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește’.

0 Shares
0 0 voturi
Rating
Subscrie
Notifică-mă la

0 Comentarii
Feedback-uri
Vezi toate comentariile

Publicitate Dobrogeanews.ro

Datorită ofertei flexibile de promovare pe site-ul nostru, afacerea dumneavoastră va beneficia de o campanie de publicitate perfect adaptată cerinţelor specifice, pieţei ţintă şi bugetului de promovare disponibil.

Astfel, puteţi alege:

- formatul de reclamă potrivit;
- poziţionarea reclamei dumneavoastră: în site (toate
paginile sau numai anumite pagini);

Reduceri:

In funcţie de volumul de publicitate contractat, există mai multe niveluri de reduceri aplicabile.

Pentru detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi folosind adresa de E-mail: redactia@dobrogeanews.ro
sau dobrogeanews@gmail.com