Conecteaza-te pe Twitter

PNL Tulcea l-a adus pe Moș Crăciun în lumea copiilor din comuna Beștepe. Copiii au scris scrisori emoționante. Un copil l-a rugat să-i aducă mama.

08Echipa PNL Tulcea a aflat că mulți copii din comuna Beștepe i-au scris lui Moș Crăciun că-l așteaptă cu nerăbdare cu daruri și cu vești bune și l-a ajutat pe Moșul să le împlinească dorințele.

„Ne-am implicat cu toții pentru că ne-au emoționat peste măsură scrisorile copiilor din Beștepe. Sinceritatea și inocenta copiilor a fost pentru noi toți o lecție. Ce să vă spun, un copil îi mărturisea Moșului că nu a fost nici rău dar nici prea cuminte și promitea că lucrurile se vor schimba dar își dorește duciuri și un suc de care vrei tu, al copil voia o carte și creioane de colorat dar cel mai mult își dorea s-o vadă pe mama…

Uite, și acum când vorbesc despre aceste scrisorele mi se umezesc ochii. Sunt copii foarte buni, sunt modești, sunt ascultători și merită să se bucure 04de Sărbătoarea Crăciunului. Noi l-am însoțit pe Moș Crăciun care a adus daruri pentru 250 de copii, am colindat și-am povestit despre personajele din poveștile care ne-au marcat tuturor copilăria, timpul s-a scurs fără să ne dăm seama…a fost extraordinar.

Mulțumesc tuturor celor care au fost lângă noi în această nobilă acțiune și vreau s-o felicit pe Carmen Mocanu, președintele PNL Beștepe pentru organizarea de excepție. Vă doresc tuturor Sărbători cu bine, vă îndemn să dăruiți celor mici sau celor aflați în nevoie pentru că nimic nu vă poate face mai fericiți” ne-a declarat Ilie Ștefan, Președintele PNL organizața județenă Tulcea.

 

10 09 05 03

55,525 total views, 4 views today

Adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă :

Distribuie articolul

Google1YahooMyspace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>