Conecteaza-te pe Twitter

Deputat, Mirela Furtună: Înființarea instituției “Avocatului Copilului” – o structură în slujba sănătății,educației și protecției copiilor

mirela*Actul normativ prevede înfiintarea a 18 noi posturi în cadrul noii structuri, începând cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului si câte un post pentru fiecare birou teritorial. Persoanele respective vor instrumenta exclusiv dosarele si cazurile care vizeaza problematica drepturilor copilului.

Guvernul a aprobat înfiintarea Avocatului Copilului, ca structura distincta în cadrul institutiei Avocatul Poporului, care se va ocupa exclusiv de protectia drepturilor copilului, se arata într-un comunicat al Executivului .

Noua structura va putea primi si solutiona plângerile individuale facute de copii sau de reprezentanti ai acestora fata de institutii publice din domeniul sanatatii, educatiei si protectiei speciale a copilului. Ulterior, Avocatul Copilului va verifica institutiile publice reclamate. În plus, acesta va realiza studii/evaluari pentru a stabili gradul în care autoritatile administratiei publice centrale sau locale, dar si specialistii sau persoanele fizice din România respecta drepturile copilului.

Actul normativ prevede înfiintarea a 18 noi posturi în cadrul noii structuri, începând cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului si câte un post pentru fiecare birou teritorial. Persoanele respective vor instrumenta exclusiv dosarele si cazurile care vizeaza problematica drepturilor copilului.

“Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul respectă recomandarea de țară făcută României de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului de la Geneva, având în vedere că instituția Avocatului Poporului este organizată și funcționează în conformitate cu Principiile de la Paris, conform cărora statele membre sunt încurajate să creeze sau să consolideze instituțiile naționale, cărora să le confere un mandat cât mai amplu posibil în promovarea și protecția drepturilor omului”, subliniază deputatul Mirela Furtună într-o declarație de presă.

1,072 total views, 3 views today

Adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă :

Distribuie articolul

Google1YahooMyspace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>