Diagnosticată cu cancer la ochi, Micuţa Alina a fost salvată de la orbire

La frageda vârstă de 2 ani şi jumătate, Alina Buhna a trecut prin momente critice, atunci când medicii au diagnosticat-o cu retinoblastom, o formă severă de cancer la ochi, care i-ar fi putut curma viaţa dacă boala s-ar fi răspândit la creier.

Untitled-1

Teribila veste a venit în luna aprilie, moment care i-a dărămat pe toți cei care o iubesc, mai ales pe părinți. Aceştia au luptat din răsputeri pentru a-i salva vederea, şi-au vândut toate bunurile, au apelat la toate cunoştințele pentru ajutor, însă nu a fost de ajuns. Atunci când îşi pierduseră orice speranţă, sute de români au sărit în sprijinul lor, donând peste 15.000 de Euro pe platforma de donaţii www.salveazaoinima.ro, iar fetiţa a fost trimisă de urgenţă în Turcia, la Spitalul Medical Park, pentru a începe şedinţele de chimioterapie şi radioterapie, care urmau să îi salveze viaţa, nu numai vederea.

Timp de 12 zile, fetiţa a suportat cu stoicism cele 4 şedinţe de chimioterapie, urmate de alte 26 de şedinţe de radioterapie în decursul a 42 de zile. Sub atenta supraveghere a medicilor turci, Samuray Tuncer şi Cehyun Bozkurt, fetiţa a răspuns pozitiv la tratament, iar celulele canceroase au fost îndepărtate. În continuare, Alina va efectua controale periodice, o dată la trei luni, pentru a nu exista riscul de recidivă.

“Am rămas profund impresionat de cazul Alinei. Nimic nu e mai scump decât vederea, iar acest copil s-a aflat foarte aproape de a pierde şi ultima rază de lumină. Am discutat telefonic cu părinţii copilei şi sunt foarte fericiţi că tratamentul a decurs foarte bine, iar vederea fetiţei a fost salvată. Le mulţumim medicilor de la Medical Park, care au reuşit în ultimul moment să o salveze, căci altfel exista riscul major ca boala să ajungă la creier şi să îi pună viaţa în pericol, nu numai vederea. Ce a fost mai greu a trecut, însă Alina va merge periodic la control pentru a nu exista riscul de recidivă”, declară Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei „Salvează o inimă” şi iniţiatorul campaniei umanitare pentru Alina Buhna.

Pentru a efectua următoarele şedinţe recomandate de medici, fetiţa mai are nevoie de 12.000 de Euro. Donaţiile pot fi făcute pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/alina-buhna/, prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari) sau prin redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit datorat de companii.

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 150 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 1.073.000 de Euro şi peste 180.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS.

379,332 total views, 1,160 views today

Adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă :

Distribuie articolul

Google1YahooMyspace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>