Conducea ilegal o ambarcațiune cu motor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în zona de competență a Sectorului P.F. Sulina un cetățean român care conducea o ambarcațiune cu motor fără a îndeplini condițiile legale.

În data de 22.01.2016, în jurul orei 16.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sulina, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe canalul Sulina, l-a depistat pe cetățeanul român C.A. în vârstă de 27 de ani, în timp ce se deplasa cu o ambarcațiune tip Laguna 480, propulsată de un motor atașabil marca Tohatsu de 30 Cp.

În urma verificărilor, s-a constatat că ambarcațiunea, prevăzută cu motor de 22,37 kw (30 Cp), este neînmatriculată, iar pe motorul model Tohatsu 30 Cp nu există nicio serie de identificare.

Bărbatul în cauză nu a putut face dovada că motorul îi aparține, însă a declarat că l-a primit de la o persoană domiciliată pe raza județului Tulcea.

În cauză, polițiștii de frontieră tulceni au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de, punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate’ și, primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun de către o persoană care fie a prevăzut, fie a cunoscut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșire unei fapte penale, chiar fără a cunoaște natura acesteia’, fapte prevăzute și sancționate de art. 28, pct. 1 din Legea 191/2003, respectiv art. 270, alin. 1 din Codul Penal.

1,503 total views, 2 views today

Adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă :

Distribuie articolul

Google1YahooMyspace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>