“Nu mai candidez. Este un exercițiu de democrație !” – Ștefan Ilie, Primarul comunei Luncavița

“Nu plec din partid. Dar nu mai candidez. Nici pentru primărie, nici pentru consilier județean. Sunt hotărât și nimic, și nimeni (!) nu mă poate determina să revin asupra hotărârii pe care am luat-o după ce am chibzuit îndelung, după ce m-am sfătuit cu familia și chiar după ce am primit, cu onoare, trebuie să recunosc, semnale din partea multor consăteni, cum că ar fi păcat și că datoria mea este să continui ceea ce am început. Este, până la urmă, un exercițiu de democrație. Cred că mai am multe de făcut pentru fetele mele, pentru familia mea, chiar vreau să fac și altceva. De exemplu îmi este dor de catedră, de atmosfera aceea unică…”  mi-a mărturisit cu sinceritate,  Ștefan, Ilie Ștefan, primarul atât de apreciat al comunei Luncavița.

Stefan2

Ne-am amintit împreună de primul mandat, atunci când Ștefan avea 26 de ani, era extrem de entuziasmat și era convins că va putea să facă din comuna Luncavița o adevărată zonă europeană fără să uite de tradițiile și obiceiurile deosebite ale bătrânilor locului.

“Nu despre oameni ca tine spun tinerii ( care – au înțeles că tăcerea nu rezolvă nimic), să plece acasă. Tu faci parte din generația lor. De oameni ca tine au nevoie și ei și noi. Dar îți respect hotărârea. Poate n-ar fi rău să candidezi pentru un loc de deputat în Parlamentul României”, i-am spus și a început să râdă hâtru. “Crezi? “Da. Eu cred că asta înseamnă…resetare”.

“Nu vreau să supăr pe nimeni. Mi-am făcut datoria vreme de trei mandate, nu știu dacă întotdeauna am luat cele mai bune hotărâri, dar știu că am fost și sunt de bună credință și am făcut  tot ceea ce mi-a stat în putință pentru comunitate. Dar cred că ajunge. Am descoperit cu durere în suflet în ultimul timp, efectiv, niște limite ale responsabilității. Cred că este timpul să încerce și altcineva : sunt proiecte, sunt alternative, există potențial. Mulțumesc, Luncavița. Mulțumesc tuturor oamenilor care au avut și au încredere în mine”.

Trebuie să vă spun că discuția aceasta am mai “disecat” -o și anul trecut când mi-am exprimat speranța că nu este vorba decât  despre o ipotetică criză….Pentru că Ștefan a spus de cele mai multe ori lucrurilor pe nume, pentru că a făcut o mulțime de proiecte pentru comunitate. Pentrucă Ștefan nu s-a legat niciodată de scaunul de primar.

Așa a spus Ștefan și le-a scris luncavițenilor un mesaj pe care- l voi reda integral în continuare.

“Dragi cetățeni ai Comunei Luncavița, vă scriu aceste rânduri pentru a vă transmite decizia pe care am luat-o, aceea de a nu mai candida pentru un nou mandat de primar în anul 2016. Fac publică această hotărâre din principalul motiv că sunt întrebat permanent și au început deja primele semne ale „luptelor” electorale, iar eu nu îmi mai doresc să fac parte din ele. Un alt motiv este acela că peste numai câteva zile, pe 6 decembrie de Sf. Nicolae, la Luncavița încep sărbătorile de iarnă și nu vreau să le „contaminez” cu decizii politice.

Așa cum este și firesc, după discutarea în familie a acestei chestiuni, am trecut mai întâi la anunțarea colegilor din primărie, din asociația comunelor, din partidul din care fac parte (PNL), iar acum o fac către dumneavoastră, cei care m-ați ales sau nu, de trei ori consecutiv, în funcția de primar al Comunei Luncavița.
Argumentele sunt multe și lungi, pot părea pretențioase, însă încerc să rezum cât pot eu de simplu și de scurt, spunându-vă că este cazul, ca un rezultat firesc al democrației, ca și alte persoane să execute această funcție, să-și asume responsabilități pe măsura ei și să-și promoveze propria viziune pentru dezvoltarea comunei noastre. Eu personal am candidat prima dată în anul 2004 tocmai pentru că mi se părea că lucrurile merg mai mult înapoi decât înainte, că aș putea munci mai mult decât alți edili, că aveam nevoie ca simplu cetățean de un minim de servicii și investiții publice decente.

Încurajat de prietenii apropiați, pe care-i iubesc foarte mult, mânat de o dragoste înnăscută față de Luncavița, pe care nu m-am sfiit să o manifest și pe care o voi avea până la sfârșit, înarmat cu voință și cu spirit tineresc, la 26 de ani am beneficiat din partea dumneavoastră de o încredere care a caracterizat întreaga comună ca una dintre cele mai moderne din țară în practica democrației, pentru care, ca fiu al acesteia, mă simt mândru, iar ca primar, vă mulțumesc fără să pot cuprinde în dimensiuni acest sentiment de recunoștință!
Nu pot să vă ascund faptul că decizia mea este și o urmare firească a intenției de a mă implica și în alte proiecte mai mult sau mai puțin personale, a unei supărări față de legislația tot mai întortocheată și interpretabilă, a unor dezamăgiri față de care conștiința mea nu poate sta pasivă, sau a unei dorințe de a mă dedica mai mult familiei, pe care o neglijez parcă din ce în ce mai tare.
Mai sunt, deși poate fi greu de crezut, și un simpatizant al vocii străzii care reclamă clasa politică și hegemonia unor lideri, în care eu mă auto-includ ca parte al acestui sistem, care trebuie reformat. Este foarte firesc, indiferent de performațele sau contraperformanțele mele, ca și alte persoane să se implice și să-și asume responsabilități la nivelul Comunei Luncavița. Important este să o iubească, poate mai mult decât pe ele însele!

Am fost întrebat ce voi face după ce îmi voi încheia mandatul, adică din ce voi trăi. Am răspuns ce vă spun și dumneavoastră: am 38 de ani și în afară de pregătirea profesională și experiență am, zic eu, o mare voință de a munci.
Este posibil ca decizia mea să stârnească multe comentarii, de fapt sunt sigur, dar oricare ar fi ele, aceasta este fermă și de neschimbat. Tot posibil este, iar aici nu mai sunt la fel de sigur, ca în viitorul îndepărtat, dacă voi simți la fel ca în 2004 și dacă Dumnezeu îmi va da sănătate, să candidez din nou la onoranta funcție de Primar al Comunei Luncavița. Sper însă din toată ființa mea să nu mai fie nevoie, iar cei care vor fi primarii acestei comune să fie mult mai performanți decât am fost eu!

Sunt trist și neîmplinit față de multe nereușite sau greșeli, dar sunt fericit și satisfăcut că am posibilitatea de a lăsa în urmă și proiecte realizate, aflate în execuție, sau în evaluare și că până la sfârșitul mandatului voi lucra alături de colegi la multe altele.
Până la scrutinul local mai sunt un pic peste 6 luni de zile, timp în care voi depune tot efortul de care sunt în stare pentru rezolvarea cât mai bună a îndatoriirilor pe care le am, alături de o echipă extraordinară din aparatul de specialitate, care reprezintă poate cea mai frumoasă realizare a mea și pe temelia căreia, alături de noii aleși locali, va funcționa administrația publică a comunei după alegeri!

Peste puțin timp încep sărbătorile de iarnă, ale Moșoaielor la Luncavița și Rachelu, iar eu vă doresc, stimați cetățeni, să le petreceți cu sănătate și cu bucurie, alături de îndeplinirea tuturor dorințelor!
Vă mulțumesc pentru că mi-ați fost alături la bine și la rău și sper din tot sufletul să fiți solidari și la această hotărâre pe care am luat-o!  Mulțumesc Luncavița!”

Ștefan ILIE, Primarul Comunei Luncavița,

13,500 total views, 3 views today

Adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă :

Distribuie articolul

Google1YahooMyspace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>