Trebuie să cauţi asta acum: Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp.
Tag-uri: adevaruri, breakingnews, editorial, Geta Negrisanu, Mircea Eliade, oameni, spatiu, timp, tristi, viata
autor Geta Negrișanu
“Adunăm o viață întreagă asemenea adevăruri, și ceea ce e deprimant este că fiecare dintre noi are dreptate susținându-le și promovându-le. Tragedia nu este în îndoială, căci aproape nu mai ai de ce să te îndoiești în această inflație de adevăruri inutile; tragedia este în violența pe care o exercită asemenea adevăruri asupra conștiinței și neputința noastră de a le ordona, de a le cosmiza.”(Mircea Eliade)
Ieri, vineri 13, când ar fi împlinit 108 ani de existență, s-ar fi putut aminti numele lui de român care a lăsat în urma sa o Operă. Dacă cei mai mulți dintre noi nu ar fi fost ocupați cu lucrurile mărunte care ne populează existența cotidiană – întâmplări hilare care ne ademenesc în bârlogul lor rău mirositor cu uimirea și rătăcirile unor vremuri fără de cuvinte, ne –am fi amintit și poate l – am fi evocat undeva, într-un colț de pagină. Undeva, într-un capăt de lume.
“Toţi suntem trişti. Nu se vede întotdeauna, dar toţi oamenii sunt trişti.”(Mircea Eliade)
Da, Maestre, suntem tot mai triști. Și mai singuri cu nedumeririle și cu neîmplinirile noastre. Și ne gândim adesea că viețuim dintr-o greșeală. Sau poate…după unul dintre colțurile vieții nostre mărunte s-a întâmplat să primim un cap în gură și să nu mai știm de noi. Și poate, de atunci, unii dintre noi, o mare parte aș îndrăzni să spun, (e o constatare, îmi cer iertare) umblăm ca niște năluci în căutarea timpului pierdut.
“Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens.” (Mircea Eliade)
Este înspăimântător ceea ce trăim în fiecare zi într-o vreme în care, în loc să ne uităm cu încredere și speranță către viitor, să ne facem planuri și chiar să reușim, să ne desăvârșim așa după cum ne-am propus, ne pierdem în hățișul mizerabil al unor zile pline de breakingnews cu zornăit amenințător de cătușe și teancuri de euro, cu nenorociri de oameni săraci și satisfacții butaforice. Oameni născuți într-o țară săracă și totuși atât de bogată (!) Uităm de valorile care ne-au consacrat, care ne-au așezat în rândul statelor civilizate, cu perspective, și nu contenim să ne lăsăm uimiți de faptele care ne marchează (vrem nu vrem) fiecare secundă a vieții. De tot felul de necunoscuți mărunți în puținătatea lor morală și intelectuală, care au căpătat un nume propriu și au putut să ne fure atât de mult din istoria noastră ca neam,din speranțele noastre, din încrederea și pasiunea moștenite, numai pentru faptul că noi le-am permis. Noi suntem aceia care le-am dat un nume. Unor anonimi penibili. Și ne-am uitat valorile. Le-am abandonat. Ne – am abandonat.
“Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atîţia intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atîta frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.”(Mircea Eliade)
Pentru că noi, Maestre, trăim o mare dramă: nu mai avem încredere în propria noastră voință. Nu mai avem putere să protestăm și mergem încolonați, resemnați, goliți de idei și de sentimente tot mai aproape de marginea fatidică.
“Asta n-o vor înțelege ei niciodată: că nu ești dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu și să poți rămâne tu însuți în orice împrejurare a vieții.” (Mircea Eliade)
Și dacă toate aceste întîmplări oribile cu care ești nevoit să trăiești în fiecare zi te mutilează? Și dacă nu mai poți și atunci încerci să fugi, oriunde, și fugi și te zbați și nu reușești nici măcar să te regăsești? Și dacă începi să fi tot mai străin cu tine și cu cei pe care – i iubești? Și dacă nu mai crezi că te poți ridica din mocirla în care ești obligat să viețuiești? Și dacă începi să uiți pur și simplu că poți să schimbi lumea? Că de aici ai plecat. Că ai avut un crez…(?!) Ai avut…(?!)
„Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti, nu ştiu ce faci. Nu pot avea secrete faţă de dumneata. N-am spus asta la nimeni, dar dumitale ţi-o pot spune: totul depinde de Timp. Dacă nu rezolvi problema asta chiar acum, te prinde viaţa şi te macină pe dinlăuntru, şi într-o zi te trezeşti bătrână, iar în ziua următoare te trezeşti pe patul de moarte, şi atunci e prea târziu ca să mai încerci ceva. Trebuie să cauţi asta acum…„Ce trebuie să caut?
Să scapi de Timp. Să ieşi din Timp. Priveşte bine în jurul d-tale: ţi se fac din toate părţile semne, încrede-te în semne. Urmăreşte-le…” (Mircea Eliade)
Mulțumesc. Este o binecuvântare pentru mine că te regăsesc de fiecare dată alături de mine. Am să încerc să le spun și lor.
Geta Negrișanu
Mircea Eliade s-a născut pe 13 martie 1907 la București și s-a petrecut din viață la Chicago, în 22 aprilie 1986. A fost scriitor de ficțiune, filozof și profesor la Universitatea din Chicago. Filozof și autor al Istoriei Religiilor, titular al catedrei Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. În opera sa literară Omul este în căutarea propriilor sale forțe ascunse, este instrumentul acestor forțe pe care nu le poate controla.
Foarte bun si interesant editorialul! Felicitari!
Ceea ce marele Eliade a omis in primul paragraf publicat de tine, este faptul ca fiintei umane nu ii place adevarul, dar ascunde foarte bine emotional, aceasta ignoranta fata de adevar. Prin natura umana, ne place sa fim mintit frumos si asteptam acest lucru, din pacate. Stim ca sintem mintit stind in fata unui televizor si totusi il deschidem dorind sa selectam minciunile. Mergem sub anumite forme in contact cu oficialitatile si stim ca sintem mintit si ne alegem adevarul care il credem noi, dar satisfacuti de minciuna. Tristetea vine de la acceptarea si chiar placerea noastra de a fi mintiti, de a ne bucura de povesti, care la scurt timp ne dau senzatia ca ceva nu functioneaza si acest sentiment se amplifica in cadrul dorintei noastre de a obtine un „adevar” rapid pe cele mai facile cai. Credinta in minciuna este adevarata tragedie a rasei umane, iar Media, care stim de cine este condusa, o exacerbeaza. Ei studiaza natura umana si chiar au „facultati” in acest sens, in timp ce noi traim ce vor ei. Articol excelent, subiect formidabil deschis si tot respectul pentru aducerea aminte a unui nume de rezonanta internationala, de care noi romani ne amintim cu greu, lasind minciunile sa aiba prioritate in viata noastra. Respect si tot inainte.