Conecteaza-te pe Twitter

Introspecție de Crăciun: “ Interviu cu Dumnezeu”

“Mai târziu este prea târziu”.

Așteptăm Crăciunul cu emoție, cu nerăbdare, cu generozitate, cu inima plină de bucurie. Așteptăm  mereu să se întâmple minunea. O “minune” pe care adeseori nici măcar nu o definim. Toată perioada asta de agitație și de pregătire pentru Sărbătoarea Crăciunului este plină de magie. Și de așteptare. Poate pentru că fiecare dintre noi are tot felul de așteptări nemărturisite și chiar dacă sunt extrem de realiști, undeva, într-un ungher ascuns al ființei licăre un soi de speranță că…”și dacă se –ntâmplă” ?!

În toată această perioadă încercăm să fim mai buni, mai darnici… semenii noștri, media ne îndeamnă pe tot felul de voci să fim mai generoși, mai răbdători, mai credincioși. Chiar dacă în urmă cu doar câteva zile am găsit de cuviință să ne certăm cu vecinul, să mai strivim o înjurătură neaoșă printre dinți la dresa Guvernului sau a nevestei (bărbatului, după caz) care nu a reușit să facă totul așa după cum ți-ai dorit tu, sau să alungăm stresați un puști negricios care cerea 5 lei ( să ne-nțelegem mai învață și ei prin școala vieții europene), să blestemăm ziua-n care am hotărât să rămânem verticali, să nu ne-ndoim din mijloc în fața vreunei personalități perene și, evident, să ne gândim c-o să plătim pentru asta. No. Și câte și mai câte “răutăți” născute din tot mai multele frustări cotidiene. Ei, și vine luna decembrie cu poveștile ei, cu darurile Moșului, cu darurile pe care ni le facem singuri (pentru că merităm, nu-i așa), cu mărturisiri și trădări, cu iertări și împăcări, cu promisiuni pe care de cele mai multe ori le uităm în primele zile ale anului pe care tocmai ne pregătim să-l luăm cu asalt. Vine Crăciunul și ne învăluie cu mantia lui magică. Și atunci ne căutăm cuvintele, gesturile, amintirile, provocările…

Eu am să vă ofer în cele ce urmează un text bines scris, un text atribuit lui Octavian Paler, un text care nu-i aparține maestrului. Poate că este un text care ne aparține, nouă, tuturor. Astăzi mai mult ca oricând. Se cheamă : “Interviu cu Dumnezeu”

” -Ai vrea să-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Dacă ai timp… am răspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a răspuns:

-Faptul că se plictisesc de copilarie, se grăbesc să crească, apoi iarăsi tânjesc să fie copii; că își pierd sănătatea ca să facă bani și apoi îsi cheltuiesc banii ca să-și refacă sănătatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp. Apoi am întrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viață, pe care ai dori să le învețe copiii Tăi?

-Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc și că durează mai mulți ani ca acestea să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc dar pur și simplu nu știu să-și exprime sentimentele. Sau o fac în felul lor; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înșiși.

-Mulțumesc, Doamne, pentru timpul acordat..am zis umil. Dar…ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii să știe?

Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
-Doar faptul că sunt aici. Întotdeuna… “
(Notă:”Ați remarcat sper, că discut ”familiar” cu Dumnezeu. Dar văd că și dumneavoastră mă credeți capabil să intentez un ”proces” Creatorului. Mă bănuiți, chiar, de impretinența de a putea aduna ”probe”, fie ca apărator, fie ca procuror, așa cum am procedat cu Galilei sau cu Robespierre în carțile mele.

Firește, înteleg că e o ironie. Vă răspund, totuși, serios. Dacă aș avea o asemenea impertinență, ar însemna că dispun de un punct de vedere, fie în privința existenței lui Dumnezeu, fie în privința inexistenței Lui. Or, eu n-am un asemenea punct de vedere. Mai mult: mi-ar fi frică să am! Maxima ‘obraznicie’ pe care mi-am permis-o a fost să tresar când am aflat că Van Gogh concepea Judecata de Apoi ca pe un moment în care Dumnezeu se va justifica pentru suferințele pe care le-a tolerat. – declara Octavian Paler în 2007.)

Eu, unul dintre contemporanii voștri, pledez pentru momentul de introspecție pe care, poate ar fi bine să-l avem măcar la fiecare sfârșit de an. Iar Crăciunul mi se pare a fi chiar ziua în care suntem pregăți. Nu vă pierdeți speranța și puterea de a schimba  mereu câte ceva din viața voastră. Înainte de a fi prea târziu. “Mai târziu este prea târziu”(asta chiar a spus-o Paler)

4,072 total views, 3 views today

Adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă :

Distribuie articolul

Google1YahooMyspace

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>