Conecteaza-te pe Twitter

9 Mai 2018: Ziua Independenţei României, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Razboi Mondial, Ziua Europei Unite

Proclamarea Independenței de stat la 9 mai 1877 a fost actul istoric care a marcat parcursul României moderne.

În perioada 28 Aprilie – 11 Mai, Parlamentul României a adoptat o moţiune prin care s-a declarat starea de război cu Imperiul Otoman. După numeroase iniţiative economice, diplomatice şi de apărare, născute din dorința de dezvoltare a statului modern și suveran.

Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat printr-un act de voință națională la data de 9 mai 1877, Independenţa de stat a României, moment istoric de la care se împlinesc 141 de ani. Ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, interpelat de deputatul Nicolae Merfe, a declarat în faţa adunării: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…, suntem o naţiune liberă şi independentă”. O interpelare asemănătoare a venit şi de la Senat, în ziua de 10 mai din partea senatorului Alexandru Orăscu, la care Mihail Kogălniceanu a dat un răspuns asemănător celui de la Cameră: „Declarăm dar, că de aici încolo ne aşteptăm la o viaţă independentă, la o viaţă de sine stătătoare…”

Proclamarea independenţei a fost salutată cu bucurie și entuziasm de toţi locuitorii ţării şi de românii din provinciile istorice aflate încă sub dominaţie străină pentru că astfel se realiza unul dintre idealurile fundamentale urmărite prin secole de toți străbunii care au luptat cu speranță și încredere. A fost piatra de temelie a României unite, suverane și moderne.

Un alt punct de referință în istoria devenirii noastre este ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai terifiante conflagraţii din istoria Europei.

“Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice“.

Așa începea Declaraţia Schuman care a marcat acel proces extrem de elaborat de construcţie a unei Europe unite. Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE). Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost completat de procesul de integrare politică a statelor member la care s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România, şi ulterior Croaţia.

Astăzi, 9 Mai 2018, avem oportunitatea unică de a ne declara bucuria pentru că putem marca,  cu toată stima, respectul și considerațiunea, trei momente extrem de importante pentru noi și pentru generațiile viitoare: Ziua Independenţei României, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Razboi Mondial, Ziua Europei Unite.

La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Deputat PSD Mirela Furtună/Declarație de presă

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.