Conecteaza-te pe Twitter

29 Iulie – Ziua Imnului Național. 170 de ani de la prima intonare oficială.

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României – “Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.

“La 29 iulie 1848, ‘Deşteaptă-te române!’ a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic ‘Un răsunet’ de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului ‘Foaie pentru minte, inimă şi literatură’, pe o melodie culeasă de Anton Pann” a ținut să precizeze deputatul social democrat Mirela Furtună în cadrul unei dezbateri.

“Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti pentru drepturile naţionale.

Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, ‘Deşteaptă-te române!’ a fost ales imediat după decembrie 1989 Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Ziua de astăzi marchează unul dintre momentele definitorii pentru țara noastră și cred că avem nevoie mai mult ca oricând de unitate, de professionalism, de patriotism, de o democrație adevărată croită după tiparele celor care-au scris cu sânge istoria noastră ca popor, ca națiune importantă în Europa” a spus deputatul social democrat.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.