Conecteaza-te pe Twitter

21 decembrie – SOLSTIŢIUL DE IARNĂ, cea mai lungă noapte din an

Credința populară spune că în această noapte se deschid cerurile și străfundurile adâncurilor iar spiritele bune se confruntă cu spiritele rele într-o adevărată bătălie. Depinde de fiecare dintre noi, cei care avem înțelepciunea să înțelegem, care va fi spiritul care va guverna viitorul. Astăzi începe iarna astronomică.

Poate nu întâmplător momentul decisiv al Revoluției Române din Decembrie 1989 s-a petrecut chiar în noaptea solstițiului de iarnă. A fost noaptea cea mai lungă pentru românii de pretutindeni. La propriu și la figurat. De altfel, în vechime, Solstițiul de iarnă marca începutul Saturnaliilor, acele sărbători pline de veselie dar și de sânge pentru că nu lipseau sacrificiile oferite zeilor, noaptea în care oamenii își decorau locuințeler cu crenguțe de brad și își făceau daruri. În antichitate, romanii i-au închinat această perioadă de timp zeiței Magna Mater care aducea bradul în comunitate drept simbol al vieții veșnice, dar și lui Hefaistos, zeul metalelor şi al meşteşugurilor legate de foc, sugerând ideea că în această perioadă se pregătesc uneltele pentru începerea lucrărilor agricole.

Din punct de vedere astronomic, Solstiţiul de iarnă este legat de mişcare anuală aparentă a Soarelui pe cer, care reprezintă, de fapt, consecinţa mişcării Pământului în jurul Soarelui.

„Axa polilor Pământului își păstrează, în primă aproximaţie, direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a carui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor”, scrie Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu pe site-ul său oficial.

Observatorul Astronomic precizează că la data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 16 ore și 10 minute. În emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Eveniment cu implicații speciale în toate aspectele vieții de pe mapamond, de la cele fizico-climatice până la cele spirituale, solstițiul de iarnă, momentul în care Terra se află la cea mai mare distanță de Soare – se va petrece în acastă noapte la ora 19 și 11 minute (ora României).

Este noaptea cea mai lungă în care este bine ca familia să fie împreună și să împodobească bradul pentru Crăciun.

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.