Conecteaza-te pe Twitter

15 aprilie – Luna sângerie (prima dintr-o tetradă)

Unele profeții vorbesc despre evenimente care ar putea zgudui lumea. Fenomenul s-a mai întâmplat de trei ori în ultimii 500 de ani și este considerat de mulți oameni ca fiind un semn divin.

Luna-rosie

Marte, Soarele şi Pământul se aliniază marţi noaptea, formând o rară “opoziţie a planetelor” ce se produce o dată la 778 de zile, iar Luna, în mișcarea ei în jurul Pământului, intră treptat în umbra acestuia.

Eclipsa din 15 aprilie este numită ”luna de sânge” din cauza culorii roșiatice pe care o va căpăta luna și este prima dintr-un interval de patru eclipse care se vor produce la interval de aproximativ șase luni. Cele patru astfel de eclipse vor avea loc pe 15 aprilie 2014, 8 octombrie 2014, 4 aprilie 2015 și 28 septembrie 2015.

Fie reamintind coincidenţe între tetrade de eclipse lunare şi evenimente istorice importante, fie interpretând într-un sens profetic anumite pasaje din Biblie, unii vorbesc despre întâmplări care vor influenţa dramatic soarta poporului evreu, alţii o consideră o prevestire a celei de-a doua veniri a lui Iisus Christos. Ideile privind însemnătatea tetradei ca prevestire a unor schimbări dramatice sunt alimentate în special de o carte publicată anul trecut de pastorul american John Hagee, numită „Four Blood Moons”.

Dar, de fapt, tetradele de eclipse totale de Lună – serii de 4 eclipse totale consecutive, ce survin la intervale de cca. 6 luni – nu sunt evenimente chiar atât de rare, spune Fred Espenak, astrofizician în cadrul NASA şi specialist în eclipse. Frecvenţa lor variază în diferite perioade; în ultimii 500 de ani au survenit doar 3 astfel de serii de eclipse, dar pe parcursul secolului XXI vor exista 9 tetrade. Luna apare de culoare roşiatică, datorită fenomenului de difuzie a luminii solare prin atmosfera Pământului, care face ca radiaţiile roşii să predomine în lumina pe care o percepem. (Datorită aceluiaşi fenomen, cerul apare roşu la răsărit şi la apus, în jurul Soarelui.)

Prima luna însângerată ( 15 aprilie 2014) va fi vizibilă în ziua în care evreii sărbătoresc Paștele, iar următoarea se va produce într-o altă sărbătoare iudaică importantă, de Sukkot. Celelalte două eclipse ce se vor produce anul viitor se vor produce tot de Paștele Evreilor și de Sukkot. Pastorul Hagee spune că, “potrivit profeţiilor biblice, istoria lumii  se va schimba dramatic. Este ceva ce nu poate fi o simplă coincidenţă.”

Eclipsa din noaptea de miercuri spre joi va dura 1 ora, 17 minute si 48 de secunde, potrivit Universe Today.

Durata fazelor importante ale eclipsei sunt enumerate mai jos.

Penumbra Eclipsei începe: 04:53:37 UT

Eclipa parţială începe: 05:58:19 UT

Eclipsa totală începe: 07:06:47 UT

Vârful Eclipsei: 07:45:40 UT

Eclipsa totală se termină : 08:24:35 UT

Final de eclipsă parţială: 09:33:04 UT

Penumbra Eclipsei se termina: 10:37:37 UT

CONFIDENȚIALITATEA DATELOR DVS. Dobrogeanews păstrează datele dvs. personale în baza sa de date de comunicare. În absența unui consimțământ specific din partea dvs., Dobrogeanews nu vă poate trimite știri electronice. Dacă doriți să primiți astfel de știri, puteți solicita acest lucru în mod direct introducând adresa de e-mail la care vrei să primeşti ŞTIREA atunci când se întâmplă. ÎN FELUL ACESTA VĂ EXPRIMAȚI ACORDUL SA PRIMIȚI ȘTIRI ELECTRONICE DE LA DOBROGEANEWS

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.